Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centru de chirurgie oculară ultramodern, inaugurat la Timişoara

Publicat in Timpolis, luni 26 martie 2012 ·

Un centru regional pentru operaţii oculare la standarde europene a fost inaugurat la Clinica de Oftalmologie din Timişoara. Specialiştii îşi propun să efectueze cu noile aparaturi ultramoderne sute de operaţii pe an.

Spitalul Municipal Timişoara a inaugurat, vineri, un Centru Regional de Chirurgie Vitro-Retiniană şi Oftalmo-Oncologie, în cadrul Clinicii de Oftalmologie, de pe Scuarul Mar­tir Radian Belici, în zona Piaţa 700.

Proiectul este finanţat prin Pro­gramul IPA de cooperare transfron­ta­lieră România - Serbia, iar în ca­drul acestuia Spitalul Municipal Timi­şoa­ra a avut calitatea de partener lider, iar Primăria Zrenjanin, de partener transfrontalier, fiind al şaselea pro­iect desfăşurat împreună. Valoarea fondurilor alocate a fost de peste 674.000 de euro, iar durata de imple­mentare a durat 16 luni, respectiv din decembrie 2010 şi până în aprilie 2012.

Practic, spun specialiştii timişo­reni, prin acest proiect a fost înfiinţat, în premieră naţională, un centru de chirurgie oculară vitreo-retiniană adre­sat unor afecţiuni oculare cu potenţial invalidant (dezlipirea de retină, hemo­ragia vitreeană, retinopatia diabetică prioliferativă etc), afecţiuni ce nu aveau până în prezent posibilitatea de a fi soluţionate pe plan regional.

Astfel, afecţiuni ce conduc la or­bi­re pot fi tratate cu aparatură ultramo­dernă, conform standardelor europe­ne, dau asigurări medicii. “Planul este de 200 de intervenţii chirurgicale pe an. Cum în ultima lună şi jumătate au fost efectuate deja 86, cu siguranţă, vom depăşi planul, iar acest lucru este foarte bun pentru medicina din Timi­şoara”, a arătat Octavian Mazilu, managerul Spitalului Clinic Municipal Timişoara. Potrivit acestuia, în prezent, unitatea medicală poate oferi o paletă largă de specializări, iar aparatura achi­ziţionată prin acest proiect va ajuta foarte mult la dezvoltarea servi

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 27 minute
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 2 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum o ora
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum o ora
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise în toată țara pentru 2 zile

Gandul acum 2 ore
Registrul Auto Român (RAR) a venit cu un nou anunț pentru toți conducătorii auto. În două zile ale lunii octombrie, stațiile ITP vor fi închise în toată țara. Această decizie a fost luată pentru a fi efectuate câteva lucrări de mentenanță asupra pla

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum 58 minute
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum 3 ore
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 3 ore
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 13 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 13 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°