Cred că, deşi tardivă, Legea lustraţiei e bine-venită, cu condiţia modificării ei pentru a-i cuprinde pe cei pe care îi ocoleşte, iar metamorfoza CNSAS este vitală. Altfel, vorbim vorbe...

Nu trebuie să fii geniu politologic, ci doar atent la evoluţiile din ultimele două decenii şi ceva din spaţiul Europei de Est, ca să observi că în ţările ex-comuniste care au practicat un anume proces de lustraţie - incluzivă sau excluzivă - tranziţiile au fost mai scurte şi mai reuşite. Sigur, acesta nu a fost singurul factor care a grăbit evoluţiile, să ne gândim că în cele mai multe, la căderea comunismului, societatea civilă era cristalizată, dar fără îndoială un rol de catalizator lustraţia l-a avut. În ciuda faptului că Proclamaţia de la Timişoara, care propunea o lustraţie severă, a fost semnată de mai multe milioane de cetăţeni, la noi, de lustraţie „a tot fost vorba", dar „fapta" s-a produs recent. În fapt, tardiv şi într-o formă care lasă să scape printre ochiurile sale pe ultimii pe care i-ar mai fi putut afecta, „lupii tineri" din activul UTC şi UASCR. Era cât pe ce să-i prindă măcar pe aceştia, dar parlamentarii Puterii şi-au dat seama, la votul final, că sunt cât pe ce să aplice procedura lustraţiei proaspătului premier! O lustraţie care-l mai priveşte doar pe dl Ion Iliescu - şi asta doar dacă mai vrea să fie parlamentar sau ministru! - nu văd la ce poate servi. De altfel, cazul fostului preşedinte ar fi trebuit rezolvat de Justiţie, ducând până la capăt procesul Revoluţiei şi/sau pe cel al mineriadelor.

În 2000, după „lupte seculare care au durat un deceniu", a fost adoptată celebra „lege Ticu" a „deconspirării Securităţii ca poliţie politică şi a accesului la propriul dosar". Un proces pornit cu stângul. Proiectul de lege a fost atât de modificat în Parlament, încât legea a rămas practic „fără dinţi", aşa că iniţiatorul şi-a retras paternitatea. Id