De astă dată noutăţile despre România sunt iarăşi, profund neserioase, de parcă am trăi într-un sat de la mar-ginea lumii. Preşedintele a promis să se angajeze personal, cu tot dinadinsul, în prinderea deputatului anchetat Boldea. Cum s-ar zice, s-au epuizat toate mijloacele de care dispunea ţara pentru a-şi aduce la tribunal deputatul anchetat. Se spune că, în loc să îl pună sub acuzare şi să contribuie la reţinerea lui, atât cât îi permiteau buna credinţă şi atributele legale pe care le deţine, chiar procurorul l-a sfătuit pe fugar să o şteargă, spre binele propriu. Puse în faţa faptului împlinit, la distanţă de 24 de ore, serviciile secrete româneşti ar fi aflat că omul a plecat - via Turcia - la „safari", în Kenya. Puţin mai târziu, dându-le cu tifla, cel căutat suna din... Congo, declarându-se - printr‑un interviu telefonic... televizat - jignit, indignat, manipulat, compromis fără motiv de organe, proclamând demn că nu e, aici, nici o treabă şi că va reveni într-o săptămână de acolo, spre a da faţă cu acuzatorii.

Astfel, o mică afacere de partid („fură ai noştri, dar unii o fac cu mai multă nesimţire decât alţii, deci să le punem lesă!") se transformă în scandal de alonjă internaţională, ridicând poalele prezidenţiale în cap, punând în dificultate serviciile secrete incompetente (incapabile să spună corect măcar unde s-a refugiat pârâtul) şi făcând de ruşine, o dată în plus, Procuratura patriei. (Se şi văd deja zâmbetele pe sub mustaţă ale olandezilor care, ne place sau nu, au şi ei dreptate să ceară imposibilul: două raporturi pe justiţie, în cazul României, care să fie... consecutiv bune.)

Mie cel mai mult îmi merge la inimă izul de aventură à la Jules Verne sau chiar în maniera continuatorilor români ai acestuia: pe linia expediţiilor şi explorărilor exotice, Mihai Tican Rumano; pe cea a literaturii de călătorie prin locuri stranii, la izvoare