Mesajul a fost trimis. Multumesc!

bauMax a deschis cel de-al doilea magazin din Cluj-Napoca

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 27 martie 2012 ·

Oficialii prezenţi la inaugurare văd evenimentul ca pe semn al relansării industriei construcţiilor.

Noul magazin a fost deschis oficial ieri, în prezenţa prefectului, Florin Stamatian şi a preşedintelui Consiliului Judeţean, Alin Tişe, ambii văzând investiţia ca pe o dovadă a depăşirii crizei economice şi a redeschiderii apetitului clujenilor pentru cumpărături.

„Deschiderea celui de-al doilea sediu bauMax din Cluj-Napoca indică dinamica deosebită care începe să reapară în investiţiile în imobiliare, în căminul propriu”, a subliniat Stamatian. „Investiţia de la Cluj arată că aici se construieşte mult şi bine, existând cerere pentru materialele de construcţie”, a adăugat Alin Tişe.

„Trezirea” pieţei şi totodată justificarea investiţiei este susţinută şi de directorul general bauMax România, Nicola Szekely. „După trei ani de criză credem că a venit primăvara atât în sensul vânzărilor, cât şi în ceea ce priveşte vremea”, spune Szekely.

Investiţia, care a creat 105 locuri de muncă pe piaţa locală, i-a costat pe austrieci aproximativ 20 de milioane de euro.

Magazinul vine cu noutăţi pe piaţă

Clujenii vor putea intra cu maşina în magazin, într-o zonă special amenajată de 3.000 de mp, putând să încarce cumpărăturile direct în autoturism. Suprafaţa totală este de 15.000 de mp şi este împărţită în patru departamente: Construcţii, Tehnic, Amenajări şi Grădină.

O altă noutate pe care o aduce bauMax la Cluj este planificarea 3- D a băii. Cumpărătorii vor fi ajutaţi de profesionişti în domeniu să-şi proiecteze baia, putând astfel să-şi planifice mai eficient cumpărăturile.

Retailer-ul vine şi cu sortimente noi concentrate în showroom-ul de pachet şi plăci ceramice şi cel de uşi şi ferestre, precum şi cu prezentarea sculelor electrice cu posibilitatea testării pe loc a acestora.

2

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar. Judecătoria Sectorului 1 a stabilit termen în 5 martie

News.ro acum o ora
Călin Georgescu a contestat în instanţă măsura controlului judiciar pe care au luat-o faţă de el procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iniţial Judecătoria Sectorului 1, pe rolul căreia a fost înregistrat procesul, a

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 4 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Ilie Bolojan, așezat lângă Volodimir Zelenski la summitul pentru securitatea Europei VIDEO

HotNews acum 27 minute
17 lideri europeni participă duminică, la Londra, la summitul privind securitatea Europei, la invitația premierul britanic Keir Starmer, în contextul în care SUA a schimb radical foaia de când președintele Donald Trump și-a preluat mandatul. Relații

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 2 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

Autoritățile bulgare amână închiderea Podului Giurgiu – Ruse din perioada 6-7 martie

Wall-Street.ro acum o ora
Autoritățile bulgare amână închiderea Podului Giurgiu – Ruse pentru o dată ce va fi comunicată ulterior. Decizia de amânare a fost luată de autoritățile bulgare cu atribuții în gestionarea activităților de reparație capitală a podului în urma unei s

James Stavridis, fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa: Am putea asista la ultimele zile ale NATO

Wall-Street.ro acum 34 minute
NATO şi-ar putea trăi în prezent "ultimele zile" ale existenţei sale, a apreciat într-o declaraţie acordată postului CNN fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluţie ar putea fi determina

Închiderea totală a Podului Dunărea dintre Ruse şi Giurgiu, amânată. Când va fi oprită circulația

HotNews acum 3 ore
Autorităţile bulgare au anunțat că închiderea totală a podului Giurgiu – Ruse, care era programată pentru 6 martie și 7 martie, 27 și 28 martie, a fost anulată, conform unui anunţ al Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, citat d

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Liderii europeni au sosit la Lancaster House

Mediafax acum 2 ore
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum 55 minute
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/5°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°