O opţiune normală a Google este cauza unui proces intentat de către un bărbat din Japonia gigantului IT. Acesta este nemulţumit că opţiunea de pe Google Search de autocompletare i-a lezat şansele de a avea o carieră de succes.
Potrivit PCMag, Curtea de Justiţie din Tokio a aprobat o petiţie a unui bărbat, care dorea ca Google să-şi oprească autocompletarea în ţara soarelui-răsare. Acesta era nemulţumit că în momentul când numele lui este căutat pe motorul de căutare, apar peste 10.000 de rezultate care-l asociază cu un comportament periculos, de infractor.
Bărbatul al cărui nume nu a fost revelat de presa japoneză, are acelaşi prenume şi nume ca un infractor. Astfel, o simplă căutare după numele acestuia trimitea utilizatorii către fapte pe care acesta nu le comisese niciodată.
Acest lucru nu i-a permis în trecut să-şi găsească un loc de muncă şi i-a lezat intimitatea. Din momentul când a fost dat afară, acum câţiva ani, acest stigmat l-a împiedicat să se mai angajeze.
Procesul a început în octombrie anul trecut, dar Google a refuzat iniţial să elimine cuvintele asociate cu numele bărbatului, deoarece acestea erau generate automat, în urma căutărilor făcute de către utilizatori. Astfel, ei au susţinut că procesul este unul mecanic, care nu lezează intimitatea cuiva, deoarece nu este vorba de informaţii despre o persoană, ci ştiri despre un infractor.
Cazurile în care Google Search afectează imaginea unei persoane nu sunt la prima menţionare publică. Candidatul la preşedinţia Statelor Unite ale Americii, Rick Santorum, a fost afectat câţiva ani de rezultatele negative de pe prima pagină de Google. Abia candidatura la preşedinţie l-a „salvat" pe Santorum.
Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI