Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un an de la "ruşinea Severin". Ce i-a stimulat apariţia

Publicat in Romania Libera, luni 26 martie 2012 ·

S-a împlinit un an de la scandalul privind comerţul cu amendamente pe care europarlamentarul român, Adrian Severin, s-a arătat dispus să-l facă în schimbul unor remuneraţii mai mari decât cele clasice, "după buget".

În ciuda gravităţii dezvăluirilor făcute la acea vreme de jurnaliştii de la Sunday Times, cu toate că subiectul a fost documentat de publicaţia britanică inclusiv cu camera ascunsă, în pofida demisiilor imediate la care au recurs ceilalţi politicieni europeni care s-au pretat la faptele de care se face vinovat şi Adrian Severin, oficialul român a ţinut să-şi agaţe definitiv demnitatea în cui şi să apuce o cale, altminteri atât de bătătorită în ţara de origine: a negat evidenţle şi a arătat un dispreţ uluitor faţă principii, faţă de concetăţeni şi, în paticular, faţă de alegătorii săi.

De la momentul martie 2011 până în prezent, dosarul Severin a traversat câteva momente interesante (aşa cum o relevă un scurt istoric realizat recent de Hotnews), dar, în esenţă, situaţia politicianului român a cam rămas aceeaşi. Şi-a păstrat mandatul, iar anchetele deschise pe numele său nu au ajuns încă la un final.

Aşa stand lucrurile, ne-au luminat în vreun fel, în acest interval de 12 luni, efectele concluziilor trase de ancheta jurnalistică a Sunday Times?

Pentru standardele româneşti în materie de moralitate şi corupţie, scandalul iscat de comportamentul lui Adrian Severin poate trece drept o simplă bagatelă.

Un bun indicator pentru a ne lămuri clar şi distinct cât de departe suntem faţă de restul lumii civilizate l-a constituit la vremea respectivă atitudinea incriminaţilor.

În timp ce alţi eurodeputaţi căzuţi în capcana întinsă de cei de la Sunday Times au demisionat, oficialul român nu a renunţat nici până azi la mandat.

Şi nu este aici vorba numai de nesimţirea lui Severin, ci, mai grav, de rădăcinile acestei nesimţiri. Ele

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 6 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 11 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 10 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 12 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 11 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 8 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 8 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

9°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°