Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locul cel mai periculos pentru sex există în fiecare casă

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 26 martie 2012 ·

Au devenit deja obişnuinţă “clasamentele” presei de pretutindeni cu privire la cele mai inedite locuri pe care oamenii le aleg ca să îşi dezlănţuie pasiunea. Există însă situaţii în care alegerea unui asemenea loc poate duce “de la bal, la spital”.

Nu este vreo ţară îndepărtată şi plină de ameninţări la tot pasul, ci este un “loc” teoretic banal, despre care sociologii britanici spun că “există aproape în fiecare casă”. În cadrul unui sondaj efectuat de către curioşii sociologi, fiecare a treia persoană a recunoscut că, în momentul apogeului actului sexual, s-a întâmplat să se rănească…pe canapea! Astfel, conform Teen Problem, locul cel mai periculos pentru sex s-a dovedit a fi “inofensivul” obiect de mobilier menţionat .

De pe canapea, pe targă

40 la sută dintre cei chestionaţi au recunoscut că de-abia dimineaţa şi-au dat seama de rănile pe care şi le-au provocat în timpul actului sexual pe canapea. Iar cinci la sută dintre aceştia au declarat că rănile au fost destul de grave, fiind nevoiţi să apeleze la un medic.

Cercetătorii nu s-au lăsat, şi au vrut să afle ce alte locuri periculoase pot pune dragostea dezlănţuită în pericol. Fiecare al zecelea cuplu interogat a spus că a căzut din pat în timpul actului sexual de mai multe ori, iar fiecare al 50-lea britanic susţine că, împreuna cu partenera, au căzut de pe maşina de spălat.

Cele mai frecvente leziuni provocate în timpul actului sexual pe “obiectele” menţionate s-au dovedit a fi întinderile de muschi şi tendoane, leziuni ale coloanei vertebrale, spasme ale muschilor gâtului, leziuni la coate şi genunchi. Studiul a arătat, de asemenea, că britanicii sunt printre cei mai inventivi în materie de experimente care se lasă cu îngrijiri medicale.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România reacționează după ce Financial Times a scris că SUA fac presiuni pentru frații Tate. Ce spune Ciolacu după discuția cu Hurezeanu

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis marți, 18 februarie, după o discuție privată cu ministrul de Externe Emil Hurezeanu, că SUA nu au cerut oficial României detalii referitoare la frații Tate.

Avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie. „Nu există niciun fel de risc să rămânem fără gaz sau fără energie electrică”, ne asigură ministrul Energiei

HotNews acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, după comandamentul de iarnă convocat la minister, că pe prognozele pe care le-a primit, avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie, el dând asigurări că nu

Zelenski critică din Turcia întâlnirea ruso-americană de la Riad „cu privire la Ucraina, fără Ucraina”

Ziare.com acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care se află într-o vizită în Turcia, critică întâlnirea ruso-americană de marţi, 18 februarie, din Arabia Saudită, pe care o cataloghează drept negocieri cu privire la invazia rusă a Ucrainei ”fără Ucraina

Susținător al lui Călin Georgescu, reținut după ce a amenințat, pe TikTok, că-l dă „cu capul de bordură” pe Ilie Bolojan

Libertatea acum o ora
Un bărbat de 40 de ani a fost reținut de procurori pentru amenințări și injurii la adresa lui Ilie Bolojan, președintele interimar al României. Mesajele au fost postate pe TikTok, unde influencerul are peste 23.000 de urmăritori.

Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat subit la doar 43 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat la doar 43 de ani. Anunțul a fost făcut de Filarmonica de Stat Oradea pe rețelele de socializare. „Cu profundă durere anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, tenor

Planul roșu de intervenție, activat pentru aterizarea de urgență a unui avion cu peste 200 de pasageri la bord. Ce a cauzat panica pe aeroport

Ziare.com acum 4 ore
Un avion cu peste 200 de persoane la bord a aterizat de urgență marți, 18 februarie, pe Aeroportul Cluj-Napoca marți, 18 februarie. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, iar acum toți pasagerii aeronavei sunt în siguranță, anunță ISU C

Episodul 13 al podcastului „Update Go4it” îl are ca invitat pe Vlad Micşunescu

Mediafax acum o ora
Episodul va fi disponibil vineri, 21 februarie 2025, începând cu ora 12:00, pe canalul de YouTube Go4it.ro. Această ediţie este realizată cu sprijinul Defender. Vlad Micşunescu este cunoscut pentru expertiza sa în domeniul auto, oferind recenzii det

Nicuşor Dan spune că a strâns, în două săptămâni, 700.000 de lei, de la peste 2.000 de persoane, donaţii pentru campania electorală la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, spune că a strâns, în două săptămâni, 700.000 de lei, de la peste 2.000 de persoane, donaţii pentru campania electorală la prezidenţiale. ”Ultima oară când m-am uitat, deci noi am lansat asta acum exact două săptămân

Marcel Ciolacu vrea convocarea CSAT după ce JD Vance a criticat anularea alegerilor prezidențiale din România

Libertatea acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți, 18 februarie, într-o discuție cu jurnaliștii la Palatul Victoria, că în opinia sa se impune convocarea CSAT după afirmațiile vicepreședintelui SUA, JD Vance, dar acest lucru trebuie făcut de preşedintele in

VIDEO Ilie Bolojan, la șase zile după ce a preluat funcția de președinte interimar, despre anularea alegerilor: „A fost o situație excepțională gestionată cu instrumente democratice”

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar, Ilie Bolojan, spune că România se află „în cadrul constituțional” în acest moment, după anularea primului tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut. El a afirmat, la întâlnirea cu ambasadorii acreditați la București, că

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-9°/-0°
joi

-12°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-2°
mar.

-5°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-4°/2°
vin.

-5°/0°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

0°/2°
joi

-1°/2°
vin.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-6°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-2°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/4°
vin.

-3°/4°