Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinu Gheorghe: Gigi Becali mi-a propus funcţia de preşedinte executiv la Steaua

Publicat in Antena 3, marți 27 martie 2012 ·

Fostul oficial al FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, luni, la un post de ştiri sportive, că marţi se va întâlni cu finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, pentru a stabili toate detaliile în vederea preluării funcţiei de preşedinte executiv al grupării din Bulevardul Ghencea, informează Mediafax.

"E o variantă posibilă, mâine (n.r. - marţi) ne vom reîntâlni pentru a stabili totul. Domnul Becali mi-a propus să ocup funcţia de preşedinte executiv al Stelei. Nu o să fie probleme cu Gigi, şi la Rapid am ascultat de domnul Copos, la Braşov de Niculae. Am discutat despre ce va însemna o colaborare din toate punctele de vedere: aspecte financiare, organigrama clubului, etc.", a explicat fostul oficial rapidist la DigiSport.

La stadionul Steaua, finanţatorul Gigi Becali a declarat că Dinu Gheorghe este cel mai bun conducător.

"M-am întâlnit cu el, va veni din vară, dar dacă vrea se poate implica de acum. I-am zis că vreau să vină de acum, iar el a zis că se duce să-l vrăjească pe Copos, să vadă ce zice că vine la Steaua. Sincer, el este cam cel mai bun conducători dintre toţi. Era o luptă între el şi Mihai Stoica, dar cred că el este mai bun. Mi-a fost teamă că dacă se întoarce la Rapid va deveni periculos, aşa că l-am deturnat. Copos m-a sunat azi şi m-a întrebat dacă este adevărat, iar eu i-am spus că că mi-ar plăcea să lucrez cu el. Acum probabil că va bea două-trei pahare de vin roşu, de supărare. Când te deturnează Steaua, iar tu negociezi cu Rapid, înseamnă că nu eşti nici rapidist, nici dinamovist. Omul îşi face meseria, aşa că este stelist. A fost şi o chestiune de orgoliu, aşa cum a fost şi cu Pârvulescu. El va fi preşedinte executiv", a declarat Becali.

Sâmbătă, acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos declarase că fostul preşedinte Dinu Gheorghe va reveni în conducere, în funcţia de administrator delegat, până

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 35 minute
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident rutier tragic în Sibiu. Un copil de 6 ani a murit

Ziua Constanta acum 33 minute
Un copil de șase ani a murit în urma unui accident produs în județul Sibiu, pe DJ 106. În accident au fost implicate două mașini. Un accident rutier a avut duminică, 29 decembrie 2024, în județul Sibiu, pe DJ 106. Potriviti ISU Sibiu, în accident a

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 3 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum o ora
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 2 ore
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 2 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum o ora
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°