Românii sunt responsabili în proporţie de peste 90% de frauda la bancomat din Marea Britanie, potrivit unui poliţist cu rang înalt de la Londra. Bandele de crimă organizată din Bacău au ajuns să domine această activitate infracţională, estimată la 35 de milioane de lire sterline anual, scrie duminicalul londonez Sunday Times.
Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej
O poză şocantă însoţeşte articolul din duminicalul britanic: un sugar aşezat pe un pat, acoperit până la brâu cu bancnote de 20 de lire sterline. Poza provine din telefonul mobil al unui suspect arestat de Poliţia britanică, în timpul unei razii la o locuinţă folosită de bandele criminale româneşti.
Potrivit lui Paul Barnard, inspector şef la departamentul de combatere a infracţionalităţii bancare pe bază de plastic şi cecuri din Poliţia londoneză, 92% dintre cei arestaţi în legătură cu frauda la bancomat sunt cetăţeni români.
Fenomenul nu este de dată recentă. În 2006, cu câteva luni înaintea aderării României la Uniunea Europeană, tabloidul The Sun scria, atribuind informaţia divulgată biroului ministrului de atunci pentru Europa, Geoff Hoon, că românii sunt responsabili de 80%–85% din frauda la bancomat din Regatul Unit.
Inspectorul Barnard estimează că frauda la bancomatele britanice se ridică la suma de 35 de milioane de lire sterline anual şi că cei mai mulţi dintre sutele de români arestaţi sub suspiciunea de implicare în această activitate infracţională fie provin din Bacău, fie au legătură cu această zonă.
"Bică" şi "Austrian"
Una dintre bandele din Bacău este condusă de fraţii Viorel Chiriac, zis "Bică" şi Miorel Chiriac, zis "Austrian". Potrivit Sunday Times, veniturile lor din fraudă la bancomat în Londra se ridică la 1,6 milioane de lire sterline.
Cei doi sunt acum în închisoare, Viorel în România, ispăşeşte o pedeapsă de cinci