Mies van der Rohe a fost ultimul mare poet al formelor simple. Preocupat fiind de punerea la punct a programului, a principiilor şi tipologiei arhitecturii moderne, el a adus o importantă contribuţie la mişcarea ideilor.
Marele său aport la patrimoniul mondial de valori îl constituie însă materializarea inconfundabilă a acestor idei în construcţii concrete. El s-a declarat dependent de noua tehnologie, făcând din sistemul structural element de expresivitate, devoalat prin transparenţa sticlei. Zidurile pline sunt lungi linii de forţă care direcţionează- cum e cazul pavilionului din Barcelona. Prin Mies van der Rohe, spaţiul fluid, articulat, prezent mai ales în construcţiile sale cu regim mic de înălţime, a devenit un concept fundamental al arhitecturii moderne.
Pe de altă parte, siluetele suple, transparente ale turnurilor sale de birouri au reorientat arhitectura americană de sky scrapers, pe linia eleganţei şi a rafinamentului. După primul război, arhitecţii au avut o perioadă de visare şi entuziastă plonjare într-un viitor al tuturor posibilităţilor tehnice. Unul dintre ei, arhitectul Mies van der Rohe (n. 27 martie 1886 – 17 august 1969) a visat în 1919 un zgârienor de sticlă. Interesant este faptul că Mies avea să fie ultimul mare modernist şi marele arhitect al zgârienorului american, care poartă trese de mareşal.
Pavilionul german la expoziţia internaţională de la Barcelona a fost construit în 1929 şi demolat câţiva ani mai târziu. A rămas însă un obiect de referinţă al Mişcării Moderne. Spaţiul fluid prezentat aici a devenit un concept fundamental al arhitecturii moderne. Potrivit designsiarhitectura.ro, Casa Tugendhat din Bruno, construită de Mies van der Rohe în 1930, este o demonstraţie practică a ideilor lui Mies, aplicate nu ca experimente, ci într-o casă locuită în mod real. Paralelipipedele opace, cu goluri mici subliniază carac
