Apărut în Vineri - supliment de (post)tranziție, nr. 88 / 1999
În 1984, prozatorul americano-canadian William Gibson, un soi de Jules Verne postmodern asociat ulterior mişcării cyberpunk, publica un roman, Neuromancer, care intra în istoria literaturii prin extrapolarea tehnologiei cibernetice într-o lume a viitorului bîntuită de generaţii post-punkiste şi decădere socială. Aici se consideră că apare pentru prima oară termenul de cyber-spaţiu, importat apoi (printr-un proces invers decît cel obişnuit) de limbajul tehnologiei digitale, cu sens sinonim sau apropiat de acela al realităţii virtuale, sferei informaţionale, spaţiului digital sau teritoriului electronic: "Cyberspaţiu: o halucinaţie consensuală, trăită zilnic de miliarde de operatori legitimi, în fiecare naţie, de copii care sînt învăţaţi concepte matematice... O reprezentare grafică a datelor abstrase din băncile fiecărui computer al sistemului uman. Complexitate de neconceput. Linii de lumină aliniate în non-spaţiul minţii, roiuri şi constelaţii de date. Ca luminile oraşului, retrăgîndu-se."
DE ACELASI AUTOR Tehnocultura. Evoluţie şi impact Creangă şi acţiunea afirmativăDe fapt, cea dintîi utilizare terminologică a cyber-spaţiului îi aparţine tot lui Gibson, însă mai devreme, într-o povestire publicată în 1982 şi care dă titlul volumului său din 1986, Burning Chrome. Aici, termenul e folosit pentru a desemna o realitate virtuală generată pe computer sub forma unei matrici (matrix) botezate Cyberspace Seven. Aceasta îmbină volumele reale, cibernetice şi holografice într-un univers tri-dimensionalizat: "(...) matricea începu să se desfacă în capul meu, o tablă de şah 3-D, infinită şi perfect transparentă." Desemnînd un spaţiu jumătate metaforic, jumătate real (şi într-un caz şi în celălalt, cibernetizat structural), cyber-spaţiul apare mai puţin ca un construct fantezist al unui viitor ştiinţ
