Miliardarul rus Roman Abramovici, patronul echipei engleze de fotbal Chelsea Londra, intenționează să-și deschidă larg buzunarele în timpul perioadei de transferuri din această vară.
Publicația ”Daily Telegraph” scrie că Abramovici plănuiește să facă o ofertă fabuloasă: 100 de milioane de euro pentru portughezul Cristiano Ronaldo și argentinianul Gonzalo Higuain, jucători la Real Madrid. Potrivit cotidianului citat, Roman Abramovici intenționează să facă numeroase schimbări la echipă, în încercarea de a obține mai multe trofee.
În cazul în care nu va putea să-i aducă pe Ronaldo și Higuain pe ”Stamford Bridge”, patronul de la Chelsea se va orienta către Edinson Cavani și Ezequiel
Lavezzi, de la Napoli. Potrivit unor surse din cadrul clubului, Salomon Kalou, Florent Malouda și Daniel Sturridge vor părăsi gruparea la finalul sezonului,
iar Didier Drogba își va încheia contractul, așa că miliardarul rus înceracă să caute soluții pentru a întări atacul echipei.
De când a preluat echipa londoneză, în 2003, Roman Abramovici a investit peste un miliard de euro.
Chelsea Londra va juca, mâine seară, în deplasare, împotriva formației portugheze Benfica Lisabona, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.