"Cucu’ la Blagoveştenie cântă întâi la poarta Raiului şi apoi cântă la noi. Da’ la noi nu cântă cucu’ pân’ ce nu cântă cucu’ cerului. Aşa am auzit şi noi din bunei." (Ernest Bernea).

În calendarul popular al românilor, Buna Vestire este cunoscută sub numele de Blagoveştenie sau Ziua Cucului. Ţăranii spun că Soarele e mai mereu supărat şi că numai de două ori pe an e vesel şi joacă pe cer: de Blagoveştenie şi de Paşti. Şi asta se întâmplă pentru că întreg pământul e blagoslovit: iarba începe să crească, "învie toată musca", albinele intră în vară, iar păsările prind glas. Printre ele şi cucul, cel care vesteşte viaţa şi moartea, fericirea şi norocul, primăvara şi soarta.

Pasăre oraculară, adevărat orologiu al anotimpurilor în calendarul popular, cucul îşi începe cântarea în preajma echinocţiului de primăvară, de Blagoveştenie şi o poartă peste satele noastre până la solstiţiul de vară, de Sânziene, după care amuţeşte pentru încă o vreme. Încercând să-şi explice în fel şi chip de ce cântă numai trei luni în an, ţăranii au născocit nenumărate poveşti şi legende, proverbe şi ghicitori, cântece şi jocuri, toate având aceeaşi temă centrală: cucul şi cântecul lui. Unele legende spun că de Sânziene cucul mănâncă orz şi se îneacă, după care se transformă în uliu şi pleacă pe celălalt tărâm, altele povestesc despre un cuc cu penele de aur care cântă numai în cer şi că, de fapt, noi o auzim pe soţia lui, Sava, pe care a părăsit-o pentru că l-a înşelat cu privighetoarea, altele vorbesc despre doi fraţi blestemaţi de tatăl lor, care se tot strigă pe nume dar nu se mai găsesc niciodată… Cert e că nu ştim exact ce vesteşte cucul, primăvara ori soarta noastră, şi nici dacă prin cântecul lui auzim glasul codrului sau pe cel al moşilor şi strămoşilor din cer. Şi ca misterul să fie pe măsura personajului nostru, trebuie spus că superstiţii şi poveşti despre cuc n