Absolvenţii Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, proveniţi de la Armele Jandarmi şi Pompieri, ar putea ocupa fără examen sau concurs funcţiile de comandă vacante la numirea în prima funcţie, potrivit unui proiect de ordin al M.A.I., supus dezbaterii publice. Părerile liderilor de sindicate sunt împărţite. Unii spun că propunerea nu e nouă, alţii o numesc absurdă, arătând că măsurile din proiect sunt discriminatorii faţă de cei angajaţi din civilie.
Noi diferenţieri pentru oamenii legii
După ce preşedintele Traian Băsescu a solicitat, în urmă cu puţin timp, noi disponibilizări în structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, precizând că sunt prea mulţi “neaveniţi”, adică poliţiştii angajaţi din sursă externă în 2006 - 2007, o altă informaţie vine să tulbure liniştea poliţiştilor angajaţi din civilie.
Un proiect de ordin privind Ghidul carierei poliţiştilor şi cadrelor militare din M.A.I., supus dezbaterii publice, prevede că absolvenţii Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, Arma Jandarmi sau Pompieri, ar putea ocupa fără examen sau concurs funcţiile de comandă vacante la numirea în prima funcţie. Proiectul prevede şi că personalul angajat din sursă externă va participa la cursuri de iniţiere în carieră până la sfârşitul acestui an. “Prin prezentul proiect de act normativ se propune ca, până la sfârşitul acestui an, poliţiştii şi cadrele militare proveniţi din sursă externă să participe obligatoriu la cursurile de iniţiere în carieră organizate de instituţiile de formare profesională a personalului din cadrul M.A.I.”, se arată într-un comunicat al Internelor. În plus, proiectul de lege mai prevede şi o altă modificare adusă ordinului pentru aprobarea Ghidului carierei poliţiştilor şi cadrelor militare din M.A.I., care se referă la condiţiile de participare la examenul de ocupare a unei funcţii