În timp ce mangalioţii au petrecut o iarnă de coşmar, fără căldură şi apă caldă, câteva personaje au făcut bani cu nemiluita şi jocuri electorale de-a dreptul criminale prin intermediul şi pe seama companiei locale de termoficare, Callatis Therm SA.
Potrivit site-ului www.atacdeconstanta.ro, organele judiciare ale statului român au început o anchetă penală, soldată până acum doar cu arestarea preventivă, pentru două zile mari şi late, a directorului general Adrian Nikitas Simion. Până acum, s-a creionat ipoteza unui şantaj al lui Nikitas, în sensul că acesta îi ţinea pe oameni în frig, ca să determine autorităţile să-i facă plăţi suplimentare. Din praful judiciar înţelegem că la mijloc a fost un scenariu economic, deşi absolut toate probele arată că mangalioţii au trăit în primul rând un coşmar politic, pus la cale de politicieni, pentru „mălai" şi influenţă.
Cum a devenit finul lui Tusac jupân la termoficare
În decembrie 2010, primarul incompatibil al Mangaliei, Claudiu Tusac, se pregătea să culeagă roadele unui scenariu de intimidare şi linşaj mediatic orchestrat împotriva companiei locale de termoficare, Rominservices Therm SA (popular Romintherm). Afacerea termoficării era condusă atunci de grupul Rompetrol, care deţinea 66,67 % din Romintherm. Scârbiţi de situaţia de la Mangalia, de amânările la plată şi de atitudinea lui Tusac, patronii de la Rompetrol s-au decis să-şi ia lumea-n cap şi să vândă acţiunile. Dintr-un senin imprevizibil, a apărut un cumpărător dispus să preia afacerea, cu toate riscurile şi blocajele din administraţie. Pe 14 ianuarie 2011, grupul Rompetrol semnase deja un contract de vânzare a acţiunilor către C&C Wealth Management SRL, o firmă fără istoric, fără rezultate, dar cu solide proptele politice. În actul de înfiinţare al C&C apare numele lui Claudiu Teliceanu, liberal cu ştate vechi apropiat de Gheorghe Dragomir, preşe