De când a fost alungat, în 2007, din Downing Street 10 de către propriul partid laburist, fos-tul premier britanic Tony Blair a devenit un suflet rătăcitor - ingratul statut fiind pecetluit în 2009 de stânga europeană care a refuzat să-i susţină candidatura la funcţia de preşedinte al Consiliului European. Luni, Blair s-a aflat la Bucureşti pentru a participa la o conferinţă despre viitorul Europei.
Victor Ponta nu a ratat ocazia, având grijă să organizeze o conferinţă de presă comună - conştient că brandul lui Blair rămâne, în pofida eşecurilor politice din ultimii ani, unul puternic. Tony Blair a fost unul dintre premierii marcanţi ai Marii Britanii, guvernând în perioada anilor 1997-2007, cu alte cuvinte în vremuri încă faste pentru Europa. Abilităţile sale l‑au transformat într-un star politic, fiind considerat, ani buni, drept politicianul european cel mai cunoscut. Deteriorarea imaginii sale politice a debutat o dată cu decizia Londrei de a participa la ofensiva militară din Irak, în 2003, în calitate de principal aliat al preşedintelui SUA George W. Bush. Anterior, Blair câştigase enorm prin decizia sa de a se pune în fruntea acţiunilor îndreptate împotriva regimului Miloşevici, a războaielor civile şi epurării etnice demarate de acesta pe teritoriul fostei Iugoslavii.
Conflictul din Kosovo l-a adus pe Tony Blair la Bucureşti şi în mai 1999, când s-a adresat Parlamentului pentru a mulţumi României pentru ajutorul acordat Occidentului prin deschiderea spaţiului său aerian pentru avioanele militare aliate. Atunci, destui membri ai PSD - partid care acuzase guvernarea CDR de „înfeudarea ţării" în decursul parteneriatului strategic cu NATO şi chiar de „trădare" pe perioada intervenţiei Alianţei în fosta Iugoslavie - au preferat să se converseze la telefonul mobil pe durata cuvântării lui Blair, intitulată „România, un membru valoros al familiei euro