Cutremurul din Chile a avut o magnitudine de 7.2 şi a avut epicentrul aproape de oraşul Talca, susţine Reuters.
Cutremurul din Chile nu a provocat daune serioase, iar alerta de tsunami a fost imediat retrasă, deşi zonele de coastă au fost evacuate preventiv. În 2010, un seism de 8.8 urmat de un tsunami devastator a ucis 500 de oameni în Chile.
Un cutremur puternic, cu magnitudinea cuprinsă între 6,4 şi 7,2 potrivit diferitelor institute, a afectat duminică seara centrul statului Chile, provocând rănirea câtorva persoane şi evacuarea preventivă a 7.000 de oameni pe litoral, deşi oficial nu s-a emis risc de tsunami, relatează AFP.
Aproximativ 7.000 de persoane, potrivit Biroului Naţional pentru Urgenţe (ONEMI), erau vizate de evacuarea litoralului în Maule, o regiune cu staţiuni balneare situată la 300 de kilometri sud de Santiago.
Seismul, cu magnitudinea 7,2 potrivit Institutului american de Geofizică (USGS), s-a produs la 22.37 GMT (1.37, ora României), la 32 de kilometri de oraşul Talca, la o adâncime de 30 de kilometri. Serviciul seismologic din Chile a măsurat o magnitudine de 6,4.
Cutremurul "nu întruneşte caracteristicile necesare pentru a genera un tsunami pe coastele din Chile", a subliniat Onemi în mai multe buletine consecutive. Totuşi, direcţia regională din Maule a "decis să efectueze o evacuare preventivă în zona de litoral a regiunii, din cauza observării unei retrageri a mării". Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andres Chadwick, a subliniat că evacuarea avea caracter pur preventiv şi că "observările vizuale" privind retragerea mării "nu sunt confirmate de date tehnice" ale Serviciului hidrografic al Marinei, nici de organismele internaţionale.
Seismul, care a fost simţit aproape un minut, a determinat sute de persoane să iasă pe străzi la Talca, un oraş cu circa 200.000 de locuitori. Cutremurul