Pe strada Potelu, la numărul 96, munceşte un tânăr dintr-o familie care a dat patru generaţii de tâmplari. Străbunicul lui Robert Prună a fost dulgher, apoi bunicul şi tatăl au îmbrăţişat meseria de tâmplar, iar el a făcut o pasiune pentru prelucrarea lemnului. Mâinile meşterului prelucrează stejar, pin, frasin, brad. Din păcate, o astfel de meserie este pe cale de dispariţie, după ce palul şi tâmplăria din PVC au invadat lumea.

O săptămână întreagă am bătut străzile Craiovei în căutarea unui tâmplar adevărat. În cele din urmă l-am găsit. Pe o pancartă scria cu litere imense „Tâmplărie - lemn şi lemn stratificat“. Tânărul din faţa noastră s-a prezentat elegant. Purta o cămaşă „slim fit“ şi învârtea nişte chei de la o maşină modernă. Ne pofteşte în atelierul unde lucrează el, pe strada Potelu. A doua zi, îl găsim pe Robert Prună echipat în salopeta de lucru, în atelierul său de lângă casă. În încăpere miroase frumos, a lemn proaspăt şlefuit. Un căţeluş negru iese din atelier cu ceva rumeguş pe blană, iar în spate se văd mai multe cutii dreptunghiulare din lemn, despre care ulterior aflu că sunt stupi, comandaţi de un apicultor doljean. Tânărul meşteşugar are 38 de ani şi un copil. În urmă cu mulţi, mulţi ani, aproape toată strada era plină de meşteri tâmplari. Acum îi numeri pe degetele de la o mână pe cei care mai există în Craiova, ne explică omul. Cei mai mulți dintre ei nu s-au adaptat la noutăţi, cum a făcut-o Robert, lucrau „bătrâneşte“, susţine acesta. Astfel au pierit.

Meseria a moştenit-o din familie. Robert este a patra generaţie. „M-am născut în rumeguş! Străbunicul a fost dulgher. Şi bunicul, şi tata au fost tâmplari. Lucrau în cooperaţie, cum era pe vremuri. Şi am moştenit de la ei. Mi-a plăcut meseria al dracului de mult, că altfel mă făceam inginer“, spune tânărul zâmbind. Şi-a făcut propria firmă şi lucrează cu tatăl său şi cu un zilie