Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De azi, poţi învăţa chineza la Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 26 martie 2012 ·

Al treilea Institut Confucius se va deschide azi la Braşov, în cadrul Universităţii „Transilvania”, Facultatea de Litere

Vreţi să învăţaţi limba chineză? Din această săptămână, braşovenii vor avea posibilitatea de a se înscrie pentru a învăţa mandarina (limba chineză standard) şi de a se familiariza cu specificul unei culturi milenare. Astăzi se deschide al treilea Institut Confucius din ţară, după Cluj şi Sibiu. Institutul reprezintă o realizare a Universităţii „Transilvania”, împreună cu partenerii chinezi, Comandamentul Institutelor Confucius şi Universitatea Jinazhu din Shenyang, după trei ani de eforturi susţinute.

Deschiderea oficială va fi făcută în prezenţa Excelenţei Sale Huo Yuzhen, ambasadoarea R.P. Chineze în România, şi prof. univ. dr. Wang Jun, preşedintele Universităţii Jinazhu din Sheniang China, universitatea parteneră în acest proiect.

Rectorul Universităţii, Ioan Vasile Abrudan, a ţinut să amintească, la sfârşitul săptămânii trecute, că, un merit în finalizarea acestui proiect îl are fostul rector, Ioan Vişa. „Cred că este cea mai mare realizare a Universităţii Transilvania acest Institut, ţinând cont de faptul că avem de-a face cu o mate putere culturală, dar şi cu a doua mare putere economică mondială”, a precizat Ioan Vasile Abrudan, care a mai spus că institutul va facilita tot felul de schimburi, de parteneriate şi de cooperări, nu doar ale mediului academic, ci ale întregii comunităţi braşovene

În lume sunt 300 de Institute Confucius, iar a deschide un astfel de centru nu e chiar la îndemână. „Sunt multe universităţi de prestigiu din Europa care aşteaptă aprobarea pentru un astfel de centru, iar acesta vine în continuarea unei bune tradiţii de colaborare, iniţiată încă dinainte de 1989”, a mai spus rectorul Universităţii braşovene.

150 de lei, 32 de cursuri de iniţiere în limba chine

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este bărbatul suspectat că i-a ucis pe cei doi angajaţi ai ambasadei Israelului în fața muzeului evreiesc din Washington / VIDEO cu momentul când e arestat

HotNews acum 45 minute
Oficialii poliției din Washington l-au identificat pe suspectul în atacul comis în noaptea de miercuri spre joi în apropierea Muzeului Evreiesc din Washington drept Elias Rodriguez, în vârstă de 30 de ani, transmite BBC. Victimele au fost ucise într

Grecia Cutremur de 6 grade în largul insulei Creta. Autoritățile elene, în alertă maximă

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs joi în largul coastei insulei Creta, în Grecia, a anunțat Centrul German de Cercetare pentru Geoștiințe (GFZ). Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs joi în largul coastei insulei Creta, în Grecia, a anunța

Accident „grav” la ceremonia de lansare a unei nave de război din Coreea de Nord / „Unele secţiuni ale fundului navei de război au fost zdrobite” / Kim Jong Un acuză un „act criminal cauzat de neglijenţă absolută”

G4Media acum 2 ore
Un „accident grav” a avut loc în timpul unei ceremonii de lansare la apă a unei nave de război nord-coreene, a anunţat joi agenţia oficială de presă a ţării, liderul Kim Jong Un făcând referire la un „act criminal”, transmite News.ro. Susține G4Medi

Șefa Parlamentului European, mesaj de SUSȚINERE pentru Nicușor Dan după o întâlnire informală la București: „Împreună pentru România”

Gandul acum 39 minute
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis un mesaj simbolic pe platforma X după întâlnirea cu președintele ales al României, Nicușor Dan. Oficialul european se află într-o vizită de două zile în țara noastră. „Împreună la Bucure

Percheziții în Ialomița cu 120 de polițiști și 75 de jandarmi: 21 de persoane vizate pentru deținere ilegală de arme și muniții

Mediafax acum 40 minute
Peste 120 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, alături de 75 de jandarmi, participă joi dimineața la o amplă acțiune de percheziții domiciliare coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni. În total, sunt

CCR dezbate astăzi contestația depusă de George Simion la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României va analiza, joi, la ora 10:00, contestația depusă de liderul AUR George Simion privind anularea alegerilor câștigate de independentul Nicușor Dan, conform Agerpres. Ulterior, în eventualitatea respingerii cererii de

Israelul a anunţat că 100 de camioane cu ajutoare ONU au intrat miercuri în Gaza

News.ro acum 3 ore
Israelul a anunţat miercuri intrarea în Gaza a 100 de camioane cu ajutoare umanitare ale ONU, faţă de 93 în ziua precedentă şi aproximativ zece luni, după mai mult de două luni şi jumătate de blocadă totală a teritoriului palestinian devastat de răz

Bitcoin a atins miercuri un nou maxim istoric, depăşind recordul anterior din ianuarie

News.ro acum 4 ore
Bitcoin a urcat miercuri la un nou maxim istoric, depăşind recordul stabilit în luna ianuarie. Preţul criptomonedei fanion a crescut cu 2%, ajungând la 108.955,10 dolari, potrivit datelor furnizate de Coin Metrics. În cursul zilei, bitcoin a atins c

CCR decide astăzi dacă validează victoria lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale. George Simion a solicitat anularea scrutinului / Neregula observată pe sesizarea AUR / Care sunt pașii următori

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a anunțat că cererea liderului AUR, George Simion, în care acesta a solicitat anularea celui de-al doilea tur al alegerilor prezindențiale, urmează să fie dezbătură astăzi, 22 mai, de la ora 10:00. Iar de la o

Elon Musk: Tesla şi xAI vor continua să cumpere cipuri de la Nvidia şi AMD

News.ro acum 2 ore
Elon Musk a declarat marţi că Tesla şi compania sa de inteligenţă artificială xAI vor continua să achiziţioneze cipuri de la giganţii semiconductori Nvidia şi AMD, şi posibil şi de la alţi furnizori, transmite CNBC. Potrivit lui Musk, xAI – care deţ

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

18°
joi

12°/26°
vin.

12°/25°
sâm.

12°/17°
dum.

9°/12°
Constanta
acum

21°
joi

13°/23°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/22°
dum.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/23°
vin.

12°/19°
sâm.

8°/16°
dum.

8°/10°
Timisoara
acum

16°
joi

13°/22°
vin.

14°/21°
sâm.

9°/15°
dum.

5°/18°