Deplasarea spre rosu este un roman epistolar, format dintr-o lunga scrisoare pe care naratorul o adreseaza fiului sau, aflat acum in Germania impreuna cu mama lui, fosta sotie a interlocutorului nostru. In interiorul acestei elaborate si, asa cum insusi expeditorul ei o recunoaste, "literaturizate" misive, ni se dezvaluie, gradual, atit identitatea naratorului - Romi, un profesor de franceza devenit ziarist, un ins singuratec, alcoolic, debusolat de viata -, dar si motivele pentru care a ajuns in aceasta postura, desi pe cel mai important dintre ele nu-l aflam decit in ultimele pagini ale cartii. Romanul este structurat dupa principiul cutiilor chinezesti. Povestirea-cadru, lunga scrisoare-confesiune a lui Romi catre fiul sau, o contine pe cea a intilnirii dintre narator si englezoaica Diana, venita in Romania cu un transport de ajutoare pentru un centru de copii handicapati, o femeie tinara, dar care parca vrea sa-si ascunda tineretea (cu siguranta nu face parada cu ea), taciturna, dar care totusi, intr-o noapte udata din plin de votca romaneasca de calitate inferioara (asta bea, seara de seara, profesorul nostru), isi va dezvalui propria-i poveste. O alta "cutie chinezeasca" asadar, trista, chiar daca nu vine din comunism, care la rindul ei o contine pe cea a lui Romi, caci tot in seara aceea, romanul ii va da replica englezoaicei, relatindu-i intilnirea dintre el si Grete Tamas, o violonista frumoasa, dar chinuita de cosmaruri adinci, care intr-o buna zi ii va deveni sotie, iar apoi, ca o consecinta inevitabila a mariajului, mama destinatarului acestei scrisori. Un portretist desavirsit Autorul este un portretist desavirsit, nu numai de oameni (Grete, Diana, Hans, Alin Sirbu, Livius), ci si de mentalitati (romanesti, transilvanene, unguresti, englezesti, nemtesti), epoci si locuri (Romania anilor ‘80 si ‘90, dar si Germania aceleiasi perioade), scriitorul clujean