Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cupru Min, adjudecată de Roman Copper Corp. pentru 200 mil. euro

Publicat in Curierul, marți 27 martie 2012 ·

Compania canadiană este fondată de banca de investiţii Bayfront Capital Partners din Toronto (Canada), specializată în finanţarea de proiecte miniere

La licitaţie au mai participat Oz Minerals Limited Australia, Dundee Holding Olanda şi Ellatzite Med Ad din Bulgaria

Compania canadiană Roman Cooper Corp., o corporaţie fondată de banca de investiţii Bayfront Capital Partners din Toronto (Canada), specializată în finanţarea de proiecte miniere pe cele cinci continente, a fost ieri declarată câştigătoare a licitaţiei pentru preluarea integrală a capitalului Cupru Min, deţinută de Ministerul Economiei.

La licitaţia cu strigare au mai participat şi Oz Minerals Limited Australia, Dundee Holding Olanda şi Ellatzite Med Ad din Bulgaria, ultima fiind însă descalificată.

"Licitaţia a fost adjudecată în favoarea firmei Roman Copper Corp. Canada la preţul de 200,77 milioane de euro, preţul de pornire al licitaţiei fiind de 57,36 milioane de euro", a comunicat ieri Ministerul Economiei, precizând că va negocia cu Roman Copper clauzele contractului de vânzare-cumpărare a acţiunilor.

Potrivit Mediafax, Bayfront Capital Partners este o companie canadiană cu activităţi de investment banking, care oferă servicii de consultanţă pentru finanţare corporatistă, restructurare financiară şi în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor, potrivit site-ului companiei.

Compania se concentrează pe servicii de consultanţă destinate companiilor private sau cu capitalizare mică, aflate în primele etape de dezvoltare, din sectoarele minier, energie, agricultură, tehnologie şi biotehnologie.

În 2011, Bayfront s-a implicat în operaţiuni financiare precum plasamente private şi restructurări de datorii, pornind de la 650.000 de dolari şi până la 32 de milioane de dolari, potrivit datelor disponibile pe site-ul companiei.

Compania bulgară E

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce se întâmplă cu românii blocați în Israel și Iran / MAE caută soluții pentru repatriere

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a declarat, duminică, pentru News.ro că autorităţile române se află în contact cu mai multe grupuri de cetăţeni români în Israel şi Iran, inclusiv un grup de pelerini afla

Trump spune că „este posibil” ca SUA să se implice în conflictul dintre Israel și Iran. Ce a declarat despre Putin

HotNews acum 27 minute
Președintele american Donald Trump a declarat, duminică, că este în continuare posibil ca Statele Unite să se implice în conflictul dintre Iran și Israel, precum și că este „deschis” față de posibilitatea de a juca omologul său rus, Vladimir Putin,

Circa 800 de copii morţi, înmormântați în secret într-o groapă comună din Irlanda, vor fi exhumaţi

Adevarul acum 39 minute
În 2014, Catherine Corless a dezvăluit că 796 de copii au fost îngropaţi în secret într-o groapă comună, în Irlanda. Aceşti copii, născuţi în afara căsătoriei, fuseseră separaţi de mamele lor şi plasaţi într-un cămin religios.

Doi soți ucraineni, prinși la granița cu România că ascundeau 1,4 milioane de dolari. Cum au încercat să intre în România

HotNews acum 5 ore
Doi soți care au încercat să intre în România din Ucraina, prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret au fost descoperiți având ascunși pe corp 1,4 milioane de dolari, întreaga sumă fiind reținută în vederea continuării cercetărilor, potrivit unui c

live de la 13:00 Gabriela Ruse – Elise Mertens, finala turneului de la `s-Hertogenbosch » Adversara româncei a salvat 11 mingi de meci în semifinale

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Gabriela Ruse (27 de ani, 80 WTA) se va duela cu Elise Mertens (29 de ani, 25 WTA), în finala turneului pe iarbă de la `s-Hertogenbosch. Meciul va începe la ora 13:00 și va fi transmis, în direct, pe Digi Sport 1 și, liveTEXT, pe GSP.ro. Sportiva di

Starea de sănătate a Ion Iliescu s-a ameliorat ușor. Va rămâne internat la terapie intensivă

Ziua Constanta acum 5 ore
Medicii de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu" au anunțat că starea lui Ion Iliescu s-a ameliorat ușor. Anunțul a fost făcut duminică pe rețelele de socializare. Totuși, fostul președinte Iliescu va rămâne internat în spital. M

Două baloane cu aer cald s-au prăbușit în Turcia. O persoană a decedat și mai multe sunt rănite

Ziua Constanta acum 5 ore
O tragedie s-a produs duminică în centrul Turciei, în apropiere de spectaculoasa vale Ihlara, în provincia Aksaray. Două baloane cu aer cald, folosite pentru turism, s-au prăbușit, provocând moartea unei persoane și rănirea altor 19, potrivit presei

Un incendiu de proporții a izbucnit la groapa de GUNOI de lângă municipiul Galați, la fel ca și anul trecut. Cât a durat atunci stingerea focarelor

Gandul acum o ora
Pompierii gălățeni au fost alertați, în noapte de sâmbătă spre duminică cu privire la un incendiu care se manifestă la groapă de gunoi din Șendreni, au transmis reprezentanții ISU Galați. Echipajele de intervenție s-au deplasat inițial două autospec

Tragediile se țin lanț în India. Un elicopter s-a prăbușit în nordul țării!

Ziua Constanta acum 9 ore
Un accident aviatic s-a produs duminică în India. Un elicopter s-a prăbușit în nordul țării. La bord se aflau șase persoane, relatează știripesurse.ro. Un elicopter care transporta șase persoane s-a prăbușit duminică în statul nordic indian Uttarakh

VIDEO Incendiu de amploare la acoperişul unui bloc din Slatina. Peste 20 de persoane evacuate

HotNews acum 5 ore
Acoperişul unui bloc de locuinţe din municipiul Slatina a fost cuprins, duminică, de un incendiu. Aproape 30 de persoane s-au evacuat ori au fost evacuate de către pompieri, transmite ISU Olt, citat de News.ro. Focul care a cuprins acoperişul unui b

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

18°/28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/28°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

16°/26°
mar.

16°/25°
mie.

14°/25°
Constanta
acum

25°
dum.

14°/25°
lun.

18°/25°
mar.

20°/25°
mie.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

12°/26°
mar.

16°/24°
mie.

13°/24°
Timisoara
acum

29°
dum.

13°/29°
lun.

13°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/31°