Termenul de "comert echitabil" a aparut la Londra in anul 1881, cand s-a considerat necesar ca, prin mecanisme economico-financiare, sa fie eliminat sau macar limitat importul acelor produse care se produc in Marea Britanie si pe care le concureaza neloial politica de dumping a comerciantilor straini.
Ideea s-a extins si in Statele Unite, unde economistul Joseph Stiglitz milita, de asemenea, pentru o politica oficiala anti-dumping, prin promovarea de legi restrictive in domeniu.
Ca dumpingul este inechitabil, nu se indoieste nimeni, dar modul cum poate fi identificat si, mai ales, indepartat a fost totdeauna si ramane in continuare discutabil. Este foarte greu sa discerni unde se sfarseste dumpingul si unde incepe libera concurenta.
In Europa, spre exemplu, nu poate fi vorba de dumping la banane, ceai, portocale sau kiwi, desi dealerii se concureaza intre ei si nu odata vand in pierdere, ca sa salveze ce se mai poate salva la un produs perisabil. Este acesta dumping?
Dar dumpingul este numai o parte a problemei si anume partea cea mai simpla. In ultimii ani, autoritatile europene si americane au descoperit ca se impun si alte conditii de comert echitabil, mai ales in domeniul alimentar.
Intervin standardele de munca si cele de mediu, care actioneaza discret, dar influenteaza costul produsului si calitatea acestuia, fara sa fie informat cumparatorul in vreun fel.
Numai 1% din ce e pe piata corespunde ecologic
Produse situate sub normele ecologice sau sanitare recomandate sunt plasate cu usurinta in baza zicalei romanesti - cam suburbana, e drept - "afara-i vopsit gardu' si-nauntru-i leopardu".
Odata cu principiul "fair trade"(comert echitabil), a aparut ideia etichetarii obligatorii. Supermarket-urile si alti comercianti cu amanuntul sunt obligati sa vanda produsele certific
