Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seful OECD, Angel Gurria: Dimensiunea fondului de salvare trebuie sa reprezinte "mama tuturor protectiilor"

Publicat in HotNews, marți 27 martie 2012 ·

Ministrii de finante din zona euro trebuie sa impresioneze pietele financiare prin dimensiunea fondului european de salvare, in cadrul reuniunii de la sfarsitul acestei saptamani, a declarat marti liderul OECD, invocand "mama tuturor protectiilor", relateaza Reuters.

Investitorii si multi oficiali europeni doresc ca ministrii sa se inteleaga cu privire la o combinatie a celor doua fonduri de salvare pentru cele 17 state ale zonei euro care sa convinga si FMI sa participe la sustinerea economiilor europene supraindatorate.

"Atunci cand negociezi cu pietele, trebuie sa depasesti asteptarile", a spus Angel Gurria, secretarul general al Organizatiei pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (OECD).

Gurria a precizat ca o protectie impresionanta este cruciala, pentru ca problema datoriilor publice din zona euro nu s-a terminat, in ciuda faptului ca pietele s-au calmat in acest an, si a avertizat ca bancile din regiune raman slabe, nivelul datoriilor este in crestere iar tintele fiscale sunt departe de a fi atinse.

In ciudata apelurilor repetate pentru un fond de salvare al zonei euro de 1.000 de miliarde de euro, ministrii de finante ai regiuni vizeaza mai degraba un prag de 700 de miliarde de euro la intalnirea de vineri, care va avea loc la Copenhaga.

"Mama tuturor protectiilor trebuie sa fie creata, suficient de puternica, suficient de larga, suficient de adanca, suficient de inalta", a spus Gurria.

Ministrii de finante din zona euro sunt asteptati sa se inteleaga asupra combinarii Facilitatii Europene de Stabilitate Financiara (FESF) cu fondul permanent reprezentat de Mecanismul European de Stabilitate (MES). Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat luni, pentru prima data, ca este pregatita sa ia in considerare o crestere a resurselor destinate protectiei.

De asemenea, OECD spune ca econo

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale. Lasconi: Georgescu este un admirator pe faţă a lui Vladimir Putin, împotriva NATO şi UE / Ce mesaj i-a transmis Călin Georgescu

Mediafax acum o ora
Candidata USR la prezidenţiale, Elena Lasconi, a făcut luni seară primele declaraţii de la anunţarea rezultatelor primului tur de alegeri. Ea a spus că România se află la o răscruce între păstrarea democraţiei şi „putinism”. Şi candidatul independen

Protest al studenților, în fața Teatrului Național. Aproape 200 de studenți scandează: :Călin Georgescu, noul Antonescu!” / “Ne-am săturat, de aia nu plecăm, lupta antifascistă noi o câștigăm”

G4Media acum o ora
Aproape 200 de studenți protestează în fața Teatrului Național din București, după ce în primul tur al alegerilor prezidențiale primul loc a fost câștigat de Călin Georgescu, candidat pro-rus cu mesaje neolegionare, scrie edupedu.ro. Poziția sa surp

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum o ora
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum o ora
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Trei pârtii vor fi deschise, joi, la Sinaia

G4Media acum o ora
Trei pârtii de dificultate medie vor fi deschise joi, 28 noiembrie, în golul alpin la Sinaia, fiind pentru prima dată în ultimii şase ani când în această staţiune se poate schia la finalul lunii noiembrie, transmite Agerpres. Directorul Transport Ur

Kazahstanul vrea să-și exporte petrolul ocolind Rusia. Ruta alternativă luată în calcul

HotNews acum 25 minute
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste 80% a fluxurilor pe care le trimite în prezent via Rus

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 6 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 6 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Eugen Tomac, despre Călin Georgescu: Am făcut şi noi sondaje, nu trecea de 5% acum 3 săptămâni / Există un interes pronunţat al Federaţiei Ruse faţă de acest candidat, care este un pericol real pentru democraţia românească

News.ro acum 2 ore
Liderul PMP Eugen Tomac a declarat luni, despre Călin Georgescu, că există un interes pronunţat al Federaţiei Ruse faţă de acest candidat, care este un pericol real pentru democraţia românească şi că au făcut şi ei sondaje şi acesta nu trecea de 5%

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°