În perioada 19 – 26 martie 2012 lucrătorii Serviciului de Poliţie Delta Dunării au acţionat împreună cu inspectori piscicoli ai A.N.P.A. Tulcea: au controlat 64 ambarcaţiuni, au legitimat 150 persoane şi au aplicat trei amenzi în valoare de 1.200 de lei.
De asemenea, poliţiştii au confiscat 428 de kilograme de peşte, 7,7 kilograme de icre, o barcă din fibră de sticlă, un motor de barcă, două autovehicule (un autoturism marca Dacia şi o autoutilitară marca Ford), 30 setci monofilament în lungime totală de 1.500 metri şi 2 setci tip avă în lungime totală de 100 metri. Valoarea aproximativă a bunurilor ridicate în vederea confiscării este de 29.800 lei.
O brăileancă prinsă cu peste 200 de kilograme de peşte
A fost depistată în trafic pe raza localităţii Slava Cercheză, o Dacia condusă de M. Ana (49 ani) din Brăila, care transporta, fără documente legale, cantitatea de 210 kilograme de peşte. Autoturismul şi cantitatea de peşte au fost ridicate în vederea confiscării.
I. Marin (33 ani) şi N. Aurel (36 ani), ambii din Maliuc, au fost prinşi pe lacul Fortuna, în timp ce pescuiau dintr-o ambarcaţiune cu motor cu un număr de 10 plase monofilament și un prostovol. Aceştia aveau în barcă 100 de kilograme de peşte la momentul constatării.
Ambarcarţiunea, motorul, uneltele de pescuit şi cantitatea de peşte au fost ridicate în vederea confiscării.
În zona trecerii bac Ilganii de Jos - Nufăru a fost identificată o autoutilitară condusă de E. Victor (30 ani) din Constanţa. La controlul efectuat în interiorul acesteia, a fost identificată cantitatea de 7,7 kilograme de icre. Autoutilitara şi icrele au fost ridicate în vederea confiscării.