În ultima perioadă au fost semnalate numeroase cazuri de incendiere a vegetaţiei uscate, în majoritatea acestora, aprinderea miriştilor fiind făcută intenţionat, existând chiar şi situaţii în care focurile aprinse în gospodăriile mureşenilor au scăpat de sub control, extinzându-se uneori din cauza vântului puternic.
Prefectul judeţului Mureş a emis săptămâna trecută Ordinul 109, care prevede că pe raza judeţului Mureş se interzice arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale până la data de 31 decembrie 2012. Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi se sancţionează, de către specialiştii inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, cu amendă contravenţională de la 1.000 la 2.500 de lei. De asemenea, în prealabil trebuie informat serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă şi este obligatorie obţinerea autorizaţiei Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.
Având în vedere situaţia operativă, personal din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” şi lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Mureş, vor constitui echipe mixte pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor care nu respectă normele de prevenire şi stingere a incendiilor, cu privire la arderea prin incendiere a resturilor vegetale şi a vegetaţiei uscate.
Conform articolului 98 din OUG 195/2005, privind protecţia mediului, este interzisă folosirea focului deschis pe teritoriul ariilor naturale protejate. Arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă penală de la 30.000 de lei la 6