Compania spaniolă de dezvoltare imobiliară Hercesa, care a cumpărat în urmă cu aproape opt ani clădirea fostului hotel Cişmigiu din centrul Capitalei, se apropie de finalizarea lucrărilor de renovare şi consolidare, noua faţadă a imobilului fiind dezvelită ieri.
Spaniolii vor finaliza lucrările chiar în anul în care clădirea împlineşte 100 de ani.
Investiţiile de 15 milioane de euro vizează transformarea imobilului lăsat în paragină la începutul anilor 2000 într-un hotel de patru stele cu 60 de camere, în timp ce la primele etaje sunt amenajate spaţii comerciale şi de birouri.
Până în prezent, spaniolii au anunţat un singur chiriaş, şi anume Institutul Cervantes, care a închiriat mezaninul, precum şi o parte din parter şi etajul unu.
"Hercesa este în discuţii avansate cu companii interesate să readucă la viaţă faimoasa berărie Gambrinus, exact în spaţiul în care îşi aştepta clienţii odinioară", spun reprezentanţii companiei spaniole, care au început lucrările de renovare în 2009 şi au accesat în 2010 un credit de 10 milioane de euro de la băncile BCR şi La Caixa.
Clădirea cu o suprafaţă de aproape 10.000 de metri pătraţi cuprinde la subsol o parcare de 36 de locuri.
Compania spaniolă de dezvoltare imobiliară Hercesa, care a cumpărat în urmă cu aproape opt ani clădirea fostului hotel Cişmigiu din centrul Capitalei, se apropie de finalizarea lucrărilor de renovare şi consolidare, noua faţadă a imobilului fiind dezvelită ieri.
Spaniolii vor finaliza lucrările chiar în anul în care clădirea împlineşte 100 de ani.
Investiţiile de 15 milioane de euro vizează transformarea imobilului lăsat în paragină la începutul anilor 2000 într-un hotel de patru stele cu 60 de camere, în timp ce la primele etaje sunt amenajate spaţii comerciale şi de birouri.
Până în prezent, spaniolii au anunţat un singur chiriaş, şi an