Acum 94 de ani, Sfatul Ţării de la Chişinău vota Actul Unirii cu România.

Evenimentul avea loc într-un context istoric favorabil unirii ţinuturilor locuite de români. În Est, Rusia era cuprinsă de fervoarea revoluţionară şi tocmai semnase Pacea de la Brest Litovsk cu Germania. Ceea ce mai rar se aminteşte în legătură cu votul din 27 martie 1918 este că şi Germania, dar şi Anglia şi Franţa, adică ţări din ambele alianţe beligerante în primul război mondial, au aprobat în ajun acest lucru în cazul în care voinţa basarabenilor s-ar fi exprimat în acest sens. Or, e greu, dacă nu imposibil, de găsit în cei patru ani ai carnajului care a cuprins Europa un moment în care francezii şi germanii, mai ales, să se pună de acord asupra unei sau altei chestiuni. Explicaţia e simplă: şi unii, şi alţii înţelegeau cine alcătuieşte majoritatea în provincia dintre Prut şi Nistru. Se adaugă, de asemenea, alte elemente care ţin de interesele geostrategice de durată ale celor trei state în regiunea carpato-dunăreano-pontică.

Francezii şi englezii vor semna ulterior şi Protocolul de la Paris din 28 octombrie 1920 şi, dacă ar fi fost admisă, şi Germania făcea acelaşi lucru. Dar germanii erau trataţi atunci ca un popor învins şi nimeni nu le cerea părerea în multe privinţe, legate direct de soarta lor, ca să nu mai vorbim de alte chestiuni precum cea a Basarabiei. Germania era izolată pe arena internaţională şi a semnat în scurt timp acorduri de colaborare economică şi militară cu Rusia Sovietică, la Rapallo, în 1922. Această apropiere dintre două ţări ostracizate din diferite motive din afacerile europene şi mondiale după primul război mondial avea să fie fatidică pentru soarta Basarabiei două decenii mai târziu. Moscova dorea cu orice preţ ocuparea provinciei, dar forţa sa militară modestă a determinat-o să fie mai atentă în ceea ce priveşte cucerirea militară.

Eşecul Arm