Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Şcoala Altfel”: Peste 900 de elevi din Alba vor învăţa despre cultura tradiţională

Publicat in Alba24, marți 27 martie 2012 ·

Asociaţia Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti Alba (ATMA) desfăşoară în mai multe şcoli şi licee din judeţul Alba activităţi de promovare a culturii tradiţionale. Cu titlul „Şcoala Altfel - Să ne cunoaştem tradiţiile”, acestea au loc în perioada 2-6 aprilie.

Membrii Asociaţiei ATMA au prezentat Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba o ofertă educaţională pentru săptămâna „Şcoala Altfel”, prin care propune şcolilor din judeţ ca o zi din această săptămână să fie rezervată culturii tradiţionale. În urma acestei propuneri, un număr mare de şcoli din judeţul Alba au fost interesate de acest proiect. Au fost selectate şcoli din Ocna Mureş, Noşlac, Războieni, Blaj, Sântimbru, Alba Iulia, Şard şi Daia Română, iar elevilor le vor fi prezentate filme tradiţionale, legate de această perioadă calendaristică, se vor purta discuţii despre obiceiurile populare vizionate şi importanţa acestora în satul tradiţional. De asemenea, cei 950 de elevi din şcolile menţionate vor primi în dar, din partea Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, câte o carte adecvată vârstei lor.

Prin proiectul Şcoala Altfel - Să ne cunoaştem tradiţiile, Asociaţia ATMA, al cărei scop este şi de a promova activităţile Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, a propus dascălilor acestor şcoli şi oportunitatea de a vizita clasele de meşteşuguri tradiţionale, aparţinătoare instituţiei de cultură judeţeană. Astfel, o parte din elevii acestor şcoli vor vizita clasele externe de meşteşuguri tradiţionale ale Şcolii de Arte, din localităţile Bucerdea Vinoasă şi Săsciori, având posibilitatea şi de a experimenta meşteşugul ţesutului, respectiv olăritului, sub îndrumarea dascălilor Ileana Măhăra şi Lucia Bratu.

Din echipa de proiect fac parte Petruţa Pop, Georgeta Orian, Marinela Baba, Marinela Popa, Adriana Ţuţuianu, Ioan Mihălţan, Monica Jorj, Adina Petrescu, Veronica Inel, Viorel Cioflică, Liudmila Ci

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 20 minute
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 56 minute
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India trei zile, dar numărul deceselor ar fi mult mai mare în condiţiile în care temperaturile au atins 50 de grade Celsius

News.ro acum o ora
Peste 50 de persoane au murit în India în ultimele trei zile, în condiţiile în care o caniculă brutală continuă să afecteze anumite zone ale ţării, relatează BBC. În weekend, numai în statul Uttar Pradesh, din nordul ţării, au murit 33 de persoane d

Condiţiile de eliberare a paşaportului simplu temporar, revizuite! Legea, promulgată de președintele României (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 3 iunie 2024, Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate (PL-x 199/25.03.2024).

Rezervele valutare de la BNR au crescut în luna mai cu 2,5 miliarde euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii mai, la Banca Natională au intrat 4,44 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv sumele rezultate din em

Veste bună pentru iubitorii Mării Negre! Continental Hotels oferă discount de 20% la rezervările directe prin campania #știupecineva

Ziua Constanta acum o ora
Continental Hotels anunță o reducere de 20% care va fi disponibilă pentru serviciile de cazare în toate hotelurile Continental Hotels din țară, inclusiv în Constanța. Cel mai mare lanț hotelier românesc vine cu prețuri competitive la rezervările dir

ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului (P)

Press Alert acum 32 minute
Din 6 iunie, ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului. Descoperă magazinul cu prețuri mici permanent! Din 6 iunie, timișorenii au o nouă destinație de cu

Ciolacu, după bătaia între susținătorii PSD și PNL la Belciugatele: E cea mai liniştită campanie electorală de până acum în România

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că actuala campanie electorală pentru alegerilor locale și cele europarlamentare este „cea mai liniștită” de până acum în România. Marcel CiolacuFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea El a fost întrebat, la se

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°