Un modest club francez de ligă secundă, Angers Sporting Club de l'Ouest, e gata să dea lovitura: vrea să-l transfere pe Lionel Messi. Un modest club francez de ligă secundă, Angers Sporting Club de l'Ouest, e gata să dea lovitura: vrea să-l transfere pe Lionel Messi.
Anunţul ”halucinant” a apărut pe site-ul grupării din Hexagon, angers-sco.fr, citat de goal.com. Nu este vorba, însă, despre uriaşul internaţional argentinian de la FC Barcelona, ci de un jucător în vârstă de 17 ani, din Camerun.
În luna februarie, Angers (locul 15 din 20 după 29 de etape, la 4 puncte de retrogradare) a efectuat o acţiune de selecţie, iar rezultatul acesteia a fost anunţat recent: ”Au fost reţinuţi 12 tineri susceptibili a face parte din lot în sezonul viitor”. Printre starurile de viitor se află şi Lionel Messi, internaţional sub 17 ani din Camerun, care a evoluat până acum la Toulouse-Fontaines.
Angers Sporting Club de l'Ouest, grupare fondată în 1919, evoluează în ”Deuxieme Division”, al doilea eşalon din Franţa, unde a promovat în 2007. În lotul actual se află şi românul Claudiu Keşeru.
Formaţia a jucat şi în Ligue I, 23 de sezoane, şi a prins, de pe locul 4, un loc în Cupa UEFA, ediţia 1971-1972. În 1958 a terminat pe trei, iar în 1957 a jucat finala Cupei Franţei. Raymond Kopa e cel mai cunoscut fotbalist din istoria grupării.