Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: Dle Bode, dle Drăgoi, v-am adus 25 mil euro; mă puneţi în Consiliu la Nuclearelectrica?

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 27 martie 2012 ·

Deci e mai bine totuşi la Galaţi, sub legi europene şi stat de drept, aşa defect cum e el la noi, decât aiurea, pe continente unde se poate întâmpla orice. Sursa: EVZ

Aşa a chibzuit dl deputat Mihail Boldea, în pauza de masă a binemeritatului său safari kenyan – şi tot aşa şi combinatul Arcelor Mittal, ce cocheta cu ideea deputatului concitadin de a pleca, fraţilor, din ţară, că aici nu se mai poate. (Apropo, nici de la dl. Ioan Niculaie nu mai avem veşti, dânsul fiind un alt fan al mutării cu arme şi bagaje în Bulgaria, dacă în nesimţirea sa statul român nu-i mai dă gaz natural subvenţionate.)

Ca dovadă, Arcelor Mittal tocmai a renunţat la şuşaneaua de săptămâna trecută cu companiile naţionale producătoare de electricitate, pentru un contract la 170 RON/MWh, faţă de nivelul pieţei de 210 RON/MWh, în idea că mai mult nu poate plăti, că are pierderi, că e producător strategic, că dacă nu primeşte current ieftin se închide şi pleacă, etc. În urma tevaturii publice declanşată de scrisoarea deschisă a societăţii civile (vezi AICI), se zice că Arcelor va veni cu o nouă ofertă de cumpărare de curent, pe bursă, la un preţ mai realist, în jur de 200 RON/MWh. Quod erat demonstrandum.

Dacă se confirmă, d-le ministru Bode, vă rog cu respect să constataţi că în urma intervenţiei celor 22 de semnatari, nu doar că n-au plecat investitorii, cum au sărit repede cu gura colegii dv parlamentari, dar s-au salvat la bugetele companiilor energetice de stat, în principal Nuclearelectrica, peste 100 milioane RON (adică diferenţa de 30 RON/MWh la cantitatea cerută de 3.4 TWh), sub formă de profituri care n-au mai fost cedate moca partenerului privat, după obiceiul pământului.

D-le ministru de Finanţe Drăgoi, sunt convins că şi dv veţi aprecia la justa valoare realizarea, ca unul ce aţi reprezentat ani de zile statul în consiliul director al Hidro

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 5 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 6 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 12 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 9 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum o ora
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 9 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 10 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 7 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Sebastian Burduja, mesaj în versuri de Anul Nou: Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde

Mediafax acum 12 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis marţi, pe Facebook, o serie de urări la final de an, în versuri. „Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde / Şi cărbune berechet, ne ajută Mircea Fechet”, a spus politicianul în mesajul vi

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°