Criminalul din Toulouse, Mohammed Merah, a trimis inregistrarile atacurilor sale filialei franceze a postului de televiziune al-Jazeera, care le-a primit luni.
Postul de televiziune a inmanat aceste imagini Politiei, relateaza cotidianul francez Le Parisien, citat de The Independent.
Inregistrarile arata cele sapte crime si se presupune ca au fost facute cu ajutorul unei camere video prinse de gatul atacatorului. Imaginile au fost verificate de investigatori, care au constatat ca sunt autentice.
Filmuletele au ajuns intr-un pachet, care mai includea o scrisoare ce indica drept expeditor organizatia al-Qaida si care avea o stampila postala datata de miercuri, din Toulouse.
Politia a precizat ca nu este sigur daca scrisoarea a fost trimisa de Merah marti seara, inaintea asediului de 32 de ore care s-a incheiat cu moartea sa, sau de un complice necunoscut, dupa acel eveniment.
Este de inteles ca postul de televiziune nu a vrut sa difuzeze imaginile care, potrivit surselor din Politie, contin imagini amestecate din toate atacurile, intercalate cu versuri din Coran si cantece religioase.
Mohammed Merah a ucis trei copii si un profesor de la o scoala evreiasca, dar si trei militari francezi, in trei atacuri, in Toulouse, in decursul mai multor zile din luna martie.
Criminalul din Toulouse, Mohammed Merah, a trimis inregistrarile atacurilor sale filialei franceze a postului de televiziune al-Jazeera, care le-a primit luni.
Postul de televiziune a inmanat aceste imagini Politiei, relateaza cotidianul francez Le Parisien, citat de The Independent.
Inregistrarile arata cele sapte crime si se presupune ca au fost facute cu ajutorul unei camere video prinse de gatul atacatorului. Imaginile au fost verificate de investigatori, care au constatat ca sunt autentice. @N_P