Copilul, în vârstă de 15 ani, internat la Spitalul "Sfânta Maria" din Iaşi, a fost supus, marţi, unei noi intervenţii chirurgicale, ocazie cu care i s-a recoltat piele din zona piciorului pentru a fi aplicată pe mână.
"Lucrurile au decurs favorabil din punctul de vedere al chirurgului plastician. Mai sunt necesare refacerea câtorva tendoane şi este posibil să mai fie operat o dată. Copilul este stabil, a fost detubat", a declarat presei medicul Elena Hanganu, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Sfânta Maria" din Iaşi.
Celălalt băiat rănit în urma exploziei proiectilului se află, de asemenea, internat în Secţia de Terapie Intensivă din cadrul aceluiaşi spital, starea sa fiind una stabilă. Potrivit medicilor, copilul ar putea fi externat la sfârşitul acestei săptămâni. Doi copii de 15 ani au fost răniţi, vineri, în localitatea ieşeană Valea Oilor, din comuna Bălţaţi, în urma exploziei unui proiectil. Unul dintre cei doi copii a rămas fără o mână şi a ajuns la spital în stare gravă, având şi răni profunde la abdomen, iar cel de-al doilea copil avea, în momentul internării, leziuni grave la picioare.
Autorităţile susţin că în zona respectivă se află mai multe proiectile din timpul celui de-al doilea război mondial. Primarul comunei Bălţaţi a spus că "nenorocirea este că proiectilul a fost găsit de cei doi copii, care fie l-au scăpat jos, fie i-au dat foc".
Copilul, în vârstă de 15 ani, internat la Spitalul "Sfânta Maria" din Iaşi, a fost supus, marţi, unei noi intervenţii chirurgicale, ocazie cu care i s-a recoltat piele din zona piciorului pentru a fi aplicată pe mână.
"Lucrurile au decurs favorabil din punctul de vedere al chirurgului plastician. Mai sunt necesare refacerea câtorva tendoane şi este posibil să mai fie operat o dată. Copilul este stabil, a fost detubat", a declarat presei medicul Elena Hanganu, purtătorul de cuvânt al Spital