• susţine Robert Schell, primarul oraşului Brezoi
Alesul local din Brezoi va candida în vară pentru un nou mandat în fruntea Primăriei. Robert Schell se află de 12 ani în administraţia publică din Brezoi şi consideră că mai sunt multe de spus, dar mai ales de realizat. Liberalul susţine că, la nivel local, există o bună colaborare cu PSD-ul, iar, ca preşedinte al PNL Brezoi va schimba complet lista cu consilierii locali. „Chiar dacă, la ora actuală, am în jurul meu numai oameni pe care mă pot baza, de comun acord, am decis ca locul lor să revină şi altora, tineri cu iniţiative, perspective de viitor. Voi candida din nou pentru un mandat ca primar al Brezoiului, iar campania va fi una pozitivă”, declară Robert Schell.
Criză, criză, opoziţie, opoziţie, dar investiţiile continuă
Într-o vreme dificilă, sub semnul austerităţii, dar şi în opoziţie cu Guvernul, primarul brezoian a reuşit să ducă la bun sfărşit câteva investiţii importante pentru comunitate. Nu doar că a salvat Spitalul din Brezoi, ci l-a şi reabilitat cu 1 milion de euro, acesta având spaţii moderne şi aparatură performantă. Mai mult, în cel mai mare sat al Brezoiului, Călineşti, a înfiinţat un cabinet medical şi a adus şi un medic de familie. În ultimii ani, administraţia locală a investit 15 miliarde de lei vechi în educaţie, în şcoli, efectuându-se reparaţii, lucrări de modernizare a claselor, a grupurilor sanitare, amplasarea de centrale termice. Aproximativ 1300 de elevi şi preşcolari se regăsesc în unităţile de învăţământ din Brezoi. Legat de infrastructură, s-au realizat 5 km de apă şi canal, străzile au fost asfaltate, s-au făcut parcări, s-au reabilitat blocurile monumente istorice, s-a construit o capelă, s-a ridicat un pod peste râul Lotru, iar scările blocurilor au intrat în renovare.
Şomajul crescut, singurul regret
Dacă mai are de umblat la vreun capitol,