Ciobotariu n-a izbutit să entuziasmeze. N-a convins scaunele, n-a ridicat în picioare tribunele goale
Vă mai amintiţi de “New Dinamo”? Da? Ei bine, puteţi să uitaţi! Proiectul viza, în traducerea lui Nicolae Badea, “cîştigarea titlului cu bani mai puţini”, o meschinărie cu pretenţii de concept. Dinamo pe care l-aţi văzut în meciul cu Vaslui este cît se poate de “vintage” ca alură, experimentat, e drept, poate prea experimentat, cu excepţia antrenorului.
Ciobotariu putea aduce un pic de noutate, un pic de entuziasm, e un antrenor la început de drum. Dar senzaţia e că el urmează echipa de “grei”, nu invers. Ştie şi a spus-o, după meciul cu Oţelul, că jucătorii lui n-au atitudinea cîştigătoare. Şi, pe măsură ce se strîng etapele, oboseala şi nervii, va fi tot mai greu s-o capete.
“Aş fi un laş să renunţ, în momentul în care corabia se clatină”, a răbufnit “cîrmaciul” de pe banca dinamovistă, după înfrîngerea cu Vaslui. Să înfrunţi realitatea şi să te recunoşti depăşit de situaţie nu reprezintă deloc o laşitate, dimpotrivă! Dar poate Ciobotariu vede lucrurile altfel, din ochiul vigilent al furtunii. Pe de altă parte, nu antrenorul reprezintă sursa majoră de paşi greşiţi la Dinamo. Ci inerţia ca mod de a face performanţă în fotbal. Se anunţa un retur complicat, vestiarul striga după întăriri, echipa îl pierduse pe Torje şi recăpătase doar umbra lui Pulhac. Totuşi, pauza de iarnă a trecut fără manevre dramatice, gen “new Strătilă” sau “new Platini”. Nu s-a schimbat, mai ales, relaţia distantă dintre echipă şi propriul public.
La meciul cu moldovenii în tribunele din Ştefan cel Mare au venit doar 4.000 de spectatori. Asistenţa-record de pe Arena Naţională, cînd Dinamo a vîndut 20.000 de bilete pentru partida cu Mediaş, n-a produs urmări. N-a influenţat nici în bine, nici în rău numărul spectatorilor pe stadionul din Ştefan cel Mare. În medie, confor
