La cinci ani de la experienţa avută în show-ul ProTV "Dansez pentru tine", Corina Ungureanu revine în atenţia publica, cu un spectacol similar. La cinci ani de la experienţa avută în show-ul ProTV "Dansez pentru tine", Corina Ungureanu revine în atenţia publica, cu un spectacol similar.
"Mai câteva zile până la Sky Event. Am făcut primele repetiţii pe scenă, am micşorat câţiva paşi, am luat contact cu înălţimea scenei. Eu m-am pierdut în spaţiu puţin, dar Nicu a reuşit să mă trezească. În rest, totul e ok!", a scris Corina pe Facebook. Corina Ungureanu se referă la evenimentul de vineri, care are loc in Sky Club Păuleşti, din apropiere de Ploieşti. "Dansăm vineri noapte spre sâmbătă dimineaţa, pe la 1.30-2.00, eu şi Nicu Bucur. E un dans în genul celor de la "You think you can dance", o emisiune în vogă în Statele Unite", a precizat Corina pentru PH-online.ro.
Corina Ungureanu (31 de ani) iubeşte şi se simte iubită. Fosta gimnastă a dezvăluit recent pentru Libertatea că are o relaţie pefectă cu Jonathan Potts (40 de ani), din Isle of Man, de care s-a îndrăgostit în 2009, când antrena în Marea Britanie. Acum, cei doi intenţionează să se stabilească definitiv în România.