Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucescu Jr. lansează acuze grave: "Ce s-a întâmplat în aceste 8-9 zile este strigător la cer! Au vrut să ne scoată din competiţie! Nu avem nicio şansă la titlu"

Publicat in Pro Sport, marți 27 martie 2012 ·

Antrenorul formaţiei Rapid, Răzvan Lucescu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că greşelile de arbitraj din ultimele partide, dar şi incidentul dintre portarul Dănuţ Coman şi suporteri a scos echipa sa din cursa pentru titlul de campioană.

"Eram împăcat cu gândul că am pierdut la Braşov, nu e un moment bun al nostru în mod indiscutabil. Dar ceea ce am constatat că s-a întâmplat la Braşov e revoltător. Noi suntem de vină, pentru că nu am gestionat lucrurile aşa cum trebuia. Nu am avut convingere, încredere, cel mai rău lucru pentru o echipă e când intră într-un blocaj psihologic. Sunt foarte multe lucruri de care ne facem vinovaţi. Pe de altă parte, ce s-a întâmplat în aceste 8-9 zile este strigător la cer. S-a vrut scoaterea noastră din competiţie, foarte bine, aţi reuşit. Nu mai avem nicio şansă la titlu. Din păcate aşa-zişii suporteri de la Chiajna se vor rapidişti, însă ăia nu sunt. Eu sper însă ca băieţii să înţeleagă că sunt într-un război, că trebuie să aibă o altă reacţie, că lucrurile nu sunt drepte pe lumea asta, că de foarte multe ori în spatele multor lucruri sunt interese foarte mari. Atât timp cât nu ai puterea să te lupţi cu ele nu ai cum să câştigi. Avem un meci extrem de important mâine la Vaslui, avem obligaţia să aprindem scânteia, să răsturnăm în favoarea noastră tot ceea ce se întâmplă. Există multe lucruri urâte în spatele acestei primăveri", a declarat Lucescu la baza sportivă Pro Rapid.

Referindu-se la conflictul dintre portarul Dănuţ Coman şi suporteri, Lucescu a spus că acesta a fost provocat, fără numi persoanele incriminate: "Cred că reacţia din minutul 70 de la meciul de la Chiajna este nedreaptă şi provocată. Într-un moment în care eram în lupta pentru titlu, nu îndreptăţea pe nimeni să aibă o asemenea reacţie care a creat cutremure grele. Nu vreau să fie o scuză, e o analiză a ceea ce s-a întâmplat. Pentru m

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah. Se afla în fruntea teroriştilor din 1992

Mediafax acum 35 minute
Unul dintre membrii fondatori ai grupării formate în urmă cu patru decenii cu ajutorul Iranului, Nasrallah a urcat la conducerea Hezbollah în 1992, conform CNN. El l-a înlocuit pe predecesorul şi mentorul său, Abbas Musawi, în funcţia de secretar ge

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Cel puţin nouă morţi şi 48 de dispăruţi în largul Canarelor, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

News.ro acum 53 minute
Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte 48 au fost date dispărute după naufragiul unui vapor cu migranţi în apropiere de Insula El Hierro, în arhipelagul spaniol Canare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, anunţă salvamarii spanioli, relatează AFP

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 2 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Liderul suprem al Iranului, mutat într-o locație securizată, în condiții de securitate sporită, după asasinarea liderului Hezbollah

HotNews acum o ora
Ayatollahul Ali Khamenei a fost transferat într-o locație sigură din interiorul țării, cu măsuri de securitate sporite în vigoare, au declarat pentru Reuters doi oficiali regionali de la Teheran. Sursele agenției au precizat că Iranul a fost în cont

Spargere la Ambasada Iordaniei la Paris. Un computer cu date sensibile, un ceas de 15.000 de euro, 12.700 de euro în numerar, două seifuri cu pistoale de colecţie şi un set de chei de la reşedinţa ambasadorului, furate

News.ro acum o ora
Ambasada Iordaniei în Franţa, la Neuilly-sur-Seine, în Hauts-de-Seine, a fost spartă în noaptea de miercuri spre joi, a anunţat Parchetul din Nanterre, iar un computer care conţinea date sensibile a ”dispărut”, potrivit unei surse din cadrul poliţie

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum o ora
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Proiect USR pentru ca lecţiile de tehnologia informaţiei şi comunicaţii să fie mai atractive - Profesorii vor putea colabora cu experţi din industria IT / Prevederi în PNRR pentru echiparea şcolilor

News.ro acum o ora
Deputaţii USR Diana Stoica şi Alin Apostol au depus un proiect de lege prin care creează posibilitatea ca şcolile să apeleze la experţi din domeniu pentru pregătirea şi perfecţionarea cadrelor didactice, pentru ca elevii să aibă lecţii de tehnologia

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 2 ore
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 5 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

25°
sâm.

16°/27°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°