Partidele s-au grăbit să îşi numească candidaţii la conducerea instituţiilor de supraveghere a pieţei de capital (CNVM) şi a pensiilor private (CSSPP) pentru a-şi asigura reprezentarea şi după alegerile generale din toamnă. Şefii de la CNVM şi CSSPP au salarii cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro pe lună.
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritatea care supraveghează Bursa de Valori la Bucureşti, fondurile mutuale şi brokerii, şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), autoritatea care monitorizează fondurile de pensii private cu active de peste 7,5 mld. lei (1,7 mld. euro), sunt instituţii private şi autonome care se autofinanţează, însă conducerile acestora sunt decise de Parlament în baza algoritmului politic. Mai exact, în funcţie de majoritatea din Parlament, partidele politice îşi împart funcţiile de conducere în cele două instituţii. Dacă un profesionist nu are sprijin politic şi nu este propus de un partid, nu poate candida la şefia niciuneia dintre cele două instituţii
Deşi la CNVM, mandatele a cinci membri din conducere, respectiv mandatul preşedintelui, a vicepreşedintelui şi a altor trei comisari urmau să expire în octombrie, parlamentarii au decis să rezolve mai devreme acest aspect. La fel şi la CSSPP, unde mandatul actualului preşedinte Mircea Oancea urmează să expire în iunie. Astfel că ieri, 26 martie, comisiile de specialitate din Parlament i-au audiat pe candidaţii propuşi de partide pentru cele cinci funcţii de conducere din cadrul CNVM şi pentru cele două funcţii de conducere, preşedinte şi vicepreşedinte, din cadrul CSSPP.
La CNVM, partidele şi-au împărţit astfel funcţiile: preşedintele şi doi comisari revin PD-L, care i-a propus pe Carmen Negoiţă, respectiv pe Gheorghe Aldu şi pe Ştefania Ferencz, fosta consilieră a lui Emil Boc, în timp ce vicepreşedintele şi un comisar revin