Subscrierile în oferta publică secundară Transelectrica au ajuns la un nivel de peste 137% şi au depăşit pragul minim de 70%, potrivit informaţiilor publicate pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) transmise de sindicatul prin care se derulează oferta, format din BCR, Intercapital Invest şi Swiss Capital.
Investitorii instituţionali aveau repartizate 90% din acţiunile oferite, însă au suprasubscris tranşa lor până la 122%. Marea surpriză vine după ce persoanele fizice aveau alocate 10% din titluri şi au plasat ordine de cumpărare până la 270% din cota alocată. Dacă o tranşă este insuficient subscrisă, iar cealaltă suprasubscrisă, atunci acţiunile rămase dintr-o tranşă vor fi alocate către cealaltă.
La preţul minim cerut de stat, pachetul de 15% scos la vânzare totalizează 163,8 milioane lei, adică aproximativ 37,6 milioane euro. Tranşa investitorilor mari este destinată celor care subscriu de minim 500.000 de lei iar aceştia sunt, de regulă, fonduri de investiţii, fonduri de pensii, societăţi de investiţii financiare sau bănci. Aceştia au pompat 131,7 milioane de lei, în vreme ce micii investitori au plasat ordine în valoare de 35,1 milioane lei.
Preţul final şi rezultatele pe 2011 se vor şti joi
Preţurile finale nu vor fi cunoscute decât în ziua de 29 martie, au mai arătat reprezentanţii sindicatului. Joi compania va afişa şi rezultatele financiare neauditate pentru anul 2011.
Subscrierile în ofertă se realizează la orice preţ situat între 14,9 lei/acţiune şi 19,2 lei/acţiune. "Aveam nevoie de o tranzacţie de succes care să impulsioneze încrederea investitorilor în piaţa de capital şi în economia românească şi ne bucurăm că oferta Transelectrica poate deschide acest drum", a declarat Dan Weiler, director executiv Corporate Finance & Investment Banking BCR.
"Un eşec ar fi blocat programul de privatizări"
"Acest succes îns