Fostul şef al FMI este suspectat de procurorii francezi de „proxenetism în formă organizată” după ce acesta a luat parte la petreceri sexuale sponsorizate. După un interogatoriu de câteva ore în afacerea „Carlton”, Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat pe cauţiune.
Acuzaţiile formulate de procuratură au fost confirmate şi de avocaţii lui DSK. Dincolo de participarea la aceste petreceri sexuale ilegale, Strauss-Kahn ar mai fi bănuit şi de faptul că ar fi profitat de sume de bani din evaziune fiscală. În timpul interogatoriului, DSK ar fi respins cu fermitate toate aceste acuzaţii, au declarat avocaţii săi, care au precizat şi că eliberarea pe cauţiune a fost însoţită de o serie de condiţii stricte de deplasare şi conduită.
Iniţial, audierea trebuia să aibă loc miercuri, dar a fsot devansată de judecători. Suma plătită de Strauss-Kahn pentru cauţiune a fost de 100.000 Euro. El se află sub supravegherea poliţiei şi îi este interzis contactul cu alţi suspecţi în acest caz. Dacă acuzaţiile vor fi probate, DSK riscă până la 20 de ani în închisoare. Înregistrare video cu crimele lui Mohamed Merah (Le Monde)
Poliţia judiciară franceză este începând de luni în posesia unui montaj video cu crimele comise de extremistul islamist la Toulouse şi Montauban. Înregistrarea a fost primită de postul Al-Jazeera pe un stick USB şi a fost însoţită de o scrisoare de revendicare.
Postul de televiziune nu a difuzat nimic din clipul primit la sediul său, dar cel mai probabil a păstrat o copie în redacţie. Montajul arată crimele lui Merah şi cele şapte victime. Imaginile sunt montate pe muzică şi însoţite de versuri din Coran. Scrisoarea de revendicare este semnată în numele reţelei teroriste Al-Quaida, iar coletul a fost expediat dintr-un sat de lângă Toulouse miercurea trecută. Conform primelor informaţii obţinute de presa franceză, scrisoarea care însoţeşte c