Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asistenţă tehnică din partea Băncii Europene de Investiţii şi a Băncii Mondiale �n vederea creşterii absorbţiei fondurilor europene

Publicat in Actualitatea botosaneana, marți 27 martie 2012 ·

Executivul a adoptat astăzi două Hotărâri care transpun în legislaţia românească memorandumurile pe care Guvernul le-a semnat cu Banca Mondială şi cu Banca Europeană de Investiţii, în scopul acordării de asistenţă tehnică României în vederea creşterii absorbţiei fondurilor structurale şi de coeziune, a anunţat ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, la finalul şedinţei de Guvern. „Obiectul acestor memorandumuri este asigurarea de către cele două instituţii financiare internaţionale de expertiză pe două componente: o expertiză legată de absorbţia actuală pe perioada 2007-2013 a fondurilor structurale şi de coeziune şi pe de altă parte, pentru pregătirea pentru perioada 2014-2020”, a declarat ministrul, care a amintit că cerinţele vor creşte foarte mult în anii următori, iar fondurile vor fi mult mai dificil de absorbit în perioada 2014-2020 decât în actuala perioadă de programare. Memorandumurile au fost semnate de către ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, în data de 26 ianuarie. Ministrul Leonard Orban a adăugat că, după intrarea în vigoare a celor două Hotărâri de Guvern, ministerele vizate vor încheia acorduri de servicii cu cele două instituţii financiare, pentru fiecare dintre domeniile specifice identificate ca având nevoie de asistenţă în dialogul cu aceste instituţii. Ministrul de resort a dat câteva exemple de domenii în care cele două instituţii vor acorda instituţiilor româneşti asistenţă. Banca Mondială va acorda României asistenţă în ceea ce priveşte modernizarea sistemului cadastral, analiza cadrului legislativ naţional privind investiţiile publice, raţionalizarea investiţiilor publice, dezvoltarea capacităţii privind analiza economică pentru dezvoltarea de politici publice, sprijin pentru definitivarea strategiei privind schimbările climatice, dezvoltarea unor strategii pentru dezvoltarea regiunilor sărace şi comunităţilor de

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

#ConstanțaEsteBine 12 mai 2025. Astăzi este luna plină în Scorpion

Ziua Constanta acum o ora
12 mai 2025 Astăzi este luna plină în Scorpion, zi în care se culeg plante de leac, chiar la lumina lunii, după apusul soarelui. Începem săptămâna în forță și efectele sale se vor resimți pe câteva zile bune, de acum înainte. Nu este o zi bună pentr

Mâine se deschide METAL SHOW & TIB 2025, cel mai mare târg tehnic din România!

G4Media acum 2 ore
Între 13 și 16 mai, pavilionul B2 din ROMEXPO devine HUB-ul inovației industriale, găzduind METAL SHOW & TIB 2025 – cel mai important târg dedicat industriei de prelucrare a metalelor, tehnologiilor și echipamentelor industriale din România. Organiz

Promisiunea glo prinde rădăcini! Peste 23.000 de copaci plantați în Buzău și Călărași, în campania ”Reciclăm & Plantăm Împreună!”

Gandul acum 2 ore
București, 10 mai 2025 – Pentru a patra oară de la începutul campaniei ”Reciclăm & Plantăm Împreună”, echipa glo din cadrul BAT România s-a reunit cu o misiune clară: să transforme angajamentul asumat față de mediu în rezultate concrete. Campania „R

Premierul israelian respinge ideea unui armistițiu, după anunțul Hamas privind eliberarea unui ostatic israeliano-american

Adevarul acum 29 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni, 12 mai, că posibila eliberare a ostaticului israeliano-american Edan Alexander, anunțată de Hamas, nu va duce la un armistițiu în Fâșia Gaza și nici la eliberarea vreunui deținut palestinian.

Trump anunță un ordin executiv care va duce la scăderea cu până la 80% a preţului medicamentelor

HotNews acum 2 ore
Donald Trump a anunţat pe Truth Social că va semna un ordin executiv care va duce, în opinia sa, la reducerea preţurilor medicamentelor eliberate pe bază de reţetă în SUA cu 30% până la 80%, relatează AFP, citată de News.ro. „Statele Unite plătesc a

Harghita: Pompierii au reluat luni dimineaţă misiunea de căutare a unui bărbat care ar fi căzut în râul Mureş

News.ro acum o ora
Pompierii din judeţul Harghita au reluat, luni dimineaţă, misiunea de căutare-salvare a unui bărbat despre care existau informaţii că ar fi căzut, cu o zi în urmă, în râul Mureş, în dreptul municipiului Topliţa, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii

Cutremur în România astăzi, 11 mai 2025. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum 41 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4,6 pe scara Richter s-a produs astăzi, 11 mai, în zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Doi norocoși au câștigat la Loto 6/49 și Noroc premii de 1,96 și, respectiv, 2,45 milioane de euro

Libertatea acum 41 minute
Două persoane au câștigat premii uriașe la tragerile loto de duminică, 11 mai 2025, totalizând împreună peste 4,4 milioane de euro, informează Observator.

Cristina Neagu va fi decorată luni de preşedintele interimar Ilie Bolojan, la Palatul Cotroceni

News.ro acum o ora
Handbalista Cristina Neagu, desemnată de patru ori de IHF cea mai bună jucătoare din lume, va fi decorată luni de preşedintele interimar Ilie Bolojan, într-o ceremonie programată la ora 17.00, la Palatul Cotroceni. Cristina Neagu ar urma să fie deco

Programul „Rabla pentru tractoare" debutează luni, cu un buget de 500 de milioane de lei

Adevarul acum o ora
Programul "Rabla pentru tractoare" demarează luni, iar timp de o săptămână sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii, iar solicitanţii pot aplica online, prin intermediul aplicaţiei informatice, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (

Vremea

București
acum

lun.

8°/17°
mar.

9°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

11°
lun.

4°/15°
mar.

5°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/20°
Constanta
acum

10°
lun.

6°/18°
mar.

7°/15°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/16°
mar.

2°/14°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

4°/19°
mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°