Peste 24.000 de turişti români au vizitat anul trecut Franţa, unde au cheltuit aproape 15 milioane de euro şi au fost atraşi în special de Paris, Coasta de Azur şi castelele de pe Valea Loarei.
Datele Institutului Naţional de Statistică arată că anul trecut au vizitat Franţa 24.149 de turişti români, în scădere de la 25.475 în 2010.
Cheltuielile acestora au crescut însă, de la 54,5 milioane lei (12,9 milioane euro) în 2010 la 62,7 milioane lei (14,8 milioane euro).
"În ceea ce priveşte destinaţiile, Parisul este pe primul loc, urmat de Coasta de Azur, pentru care există două zboruri directe Bucureşti-Nisa, plus chartere organizate de agenţii de turism româneşti", a declarat Gordana Malic, directorul biroului Atout France din Viena, care se ocupă şi de acţiunile de promovare a Franţei pe piaţa românească, citată de Mediafax.
Ea a adăugat că în topul preferinţelor turiştilor români este şi vizitarea castelelor de pe Valea Loarei, dar şi zonele de ski precum Chamonix, Val Thorens şi Courchevel.
"Din ce în ce mai mulţi români merg la ski în Franţa, prin intermediul curselor directe Bucureşti-Lyon sau Bucureşti-Geneva, sau cu charterele organizate de unii turoperatori români", a spus Malic.
Franţa va intensifica în acest an campaniile de promovare a turismului, după ce a lansat marţi la Paris strategia online, concentrându-se pe 23 de pieţe, printre care nu se află şi România.
Şefii turismului francez, prezenţi la lansarea strategiei digitale, au declarat că opt din zece utilizatori de internet îşi cumpără vacanţele online.
Proiectul rendezvousenfrance.com este o platformă interactivă, aflată însă deocamdată la stadiul de draft şi perfectibilă, au spus oficialii francezi.
Ei au adăugat că strategia online va fi complet operaţională în două luni.
"Scopul nostru prin această strategie online este să aducem mai m