Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moarte învăluită în mister

Publicat in GAZETA de SUD, marți 27 martie 2012 ·

O mehedințeancă de 31 de ani și-a pierdut viața în condiții suspecte. Familia femeii crede că aceasta s-a aruncat în faţa trenului pentru că a fost acuzată pe nedrept că a furat bijuterii din casa unde făcea curăţenie şi i-a fost teamă de repercusiuni.

Marioara Drăghia, de 31 de ani, din comuna Şimian, era angajată la o societate din Drobeta Turnu Severin, dar ca să mai aducă bani în casă, făcea și menajul în locuința unei familii înstărite din oraş. Vineri, femeia a primit un telefon de la poliţie, prin care a fost înştiinţată că trebuie să fie audiată pentru că este suspectă că a furat bijuterii în valoare de 8.000 de lei din casa unde făcea curăţenie, după ce proprietarii locuinţei au depus o plângere în acest sens. Femeia a mers la poliţie şi de atunci nimeni nu a mai ştiut nimic de ea până când a fost găsită fără suflare, lovită de tren.

Marioara Drăghia a lăsat în urma sa trei fetiţe minore, de 5, 8 şi 11 ani. Ultima persoană cu care femeia a luat legătura a fost sora ei, căreia i-a trimis vineri noapte un mesaj, în care i-a scris că se află la poliţie, unde trebuie să dea cu subsemnatul pentru un furt pe care nu l-a comis.

„Ea nu ne-a spus că are probleme sau că trebuie să meargă la poliţie. Probabil că nu a vrut să ne sperie. I-a trimis surorii ei un mesaj şi i-a spus că e la poliţie la Severin şi nu poate vorbi, că trebuie să dea declaraţii. De atunci nu am mai ştiut nimic de ea până când a doua zi dimineaţă ginerele meu a mers la poliţie să întrebe de ea şi i s-a spus că este la morgă. Fusese lovită de tren chiar aici, în faţa casei, şi noi nu am ştiut nimic. Nici acum nu ştim ce s-a întâmplat, cine a găsit-o moartă şi cine a sunat la poliţie“, a spus mama victimei.

Rudele spun că Marioara nu a avut niciodată probleme cu poliţia şi muncea toată ziua ca să le asigure fetiţelor ei un trai decent.

„Am plecat împreună cu fratele m

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate finale la Evaluare Națională 2025. Cu cât a crescut numărul mediilor de 10 după contestații

HotNews acum 25 minute
Rezultatele finale de la Evaluarea naţională 2025, după rezolvarea contestaţiilor, au fost publicate joi. După afișarea rezultatelor finale, 85 de elevi au obținut media generală 10, anunță Ministerul Educației. În urma reevaluării lucrărilor contes

Percheziții la o grupare care ar fi prejudiciat autoritățile britanice cu un milion de lire sterline

Mediafax acum 34 minute
Potrivit IGPR, în anul 2024, în urma sesizării din oficiu a polițiștilor, a fost înregistrat un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces

Moțiune de cenzură în Parlamentul European pentru Ursula von der Leyen. Care este nemulțumirea politicienilor

Mediafax acum 20 minute
Von der Leyen este așteptată să treacă fără dificultăți de votul de joi privind moțiunea de cenzură, deși aceasta ar putea duce la căderea Comisiei pe care o conduce. Deși supraviețuirea sa este considerată aproape sigură, dezbaterea din jurul moțiu

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 46 minute
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Elias Charalambous avertizează, după FCSB - Inter D'Escaldes: „Ei joacă fotbal”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Elias Charalambous, antrenorul de la FCSB, nu a fost mulțumit de , din preliminariile Champions League. - Elias Charalambous, antrenor FCSB

Scrisoarea lui Trump în care o anunţă pe Maia Sandu tariful vamal pentru Republica Moldova: „Vă rugăm să înţelegeţi că rata de 25% este mult mai mică decât cea necesară pentru a elimina deficitul comercial” / 58% din bunurile exportate de Moldova în SUA sunt vinuri dulci

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite ale Americii vor impune, începând cu 1 august 2025, un tarif vamal de 25% pentru toate produsele moldoveneşti exportate pe piaţa americană, a anunţat Donald Trump într-o scrisoare adres

VIDEO Gafă la Casa Albă. Trump l-a întrebat pe președintele Liberiei unde a învățat engleza, limba oficială a țării sale

HotNews acum 9 ore
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu mai mulți lideri din Africa, printre ei aflându-se și președintele Liberiei care a ținunt un discurs în limba engleză, limba oficială a țării sale, scrie Reuters. „Liberia este un prieten vechi al

Viktor Orban cere demisia președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen

Mediafax acum 9 ore
„Mâine va fi o zi turbulentă pentru Parlamentul European”, a afirmat Orban, referindu-se la votul de încredere ce va avea loc pe 10 iulie în Strasbourg. „Membrii Parlamentului European vor decide dacă ea trebuie să rămână în funcția de șef al birocr

Un nou mandat de arestare a fost emis în Coreea de Sud contra fostului preşedinte Yoon Suk Yeol. Temeri privind distrugerea unor dovezi împotriva sa

Adevarul acum 2 ore
Un tribunal din Coreea de Sud a emis un nou mandat de arestare contra fostului preşedinte Yoon Suk Yeol din cauza tentativei sale eşuate de a impune legea marţială în decembrie 2024, potrivit agenţiei de presă Yonhap.

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 9 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Vremea

București
acum

18°
joi

15°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

22°
joi

16°/28°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

18°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°