• Doar o condamnare o poate da afara din institutia de stat pe spalatoreasa Rodica Miron • Conducerea Directiei de Crese a pus asistenta sefa pe urmele angajatei cercetate pentru furt
Rodica Miron, bona infractoare care lucreaza ca spalatoreasa la Cresa de stat Nr. 14, din Copou, a fost testata psihologic. Urmare a sesizarilor primite la Directia de Crese Iasi, conducerea institutiei a demarat o ancheta interna. Dupa un inventar amanuntit, o testare psihologica si o nota explicativa din partea angajatei, conducerea Directiei de Crese a declarat ca nu poate lua nici o masura impotriva acesteia intrucat nu ii permite Codul muncii, angajata iesind basma curata in urma controlului. "Am facut ancheta interna, am cerut si nota explicativa de la spalatoreasa in cauza, iar ea a spus ca toate acele lucruri s-au intamplat in afara programului. Am discutat cu cei de la conducerea cresei si mi-au spus ca isi respecta programul si isi desfasoara activitatea pe care o are, iar in ceea ce priveste bunurile din cadrul cresei, noi efectuam periodic inventar si s-a facut unul recent, insa nu putem spune ca au disparut lucruri din cadrul unitatii respective. I-am facut si o testare psihologica, iar rezultatul nu arata ca ar fi o problema. Oricum, dumneaei nu are treaba cu copiii din cresa in mod direct", a declarat Felicia Curelaru, director la Directia de Cresa din Iasi.
Angajata, care in 2011 a primit opt luni cu suspendare pentru un furt, este judecata pentru o noua infractiune, comisa in a doua jumatate a anului trecut, cand a lucrat ca bona in familia Bolat, din Tomesti. Ea s-a ingrijit de copiii acesteia din septembrie pana in decembrie 2011. Mai tarziu, Georgeta Bolat si-a dat seama ca i-au disparut mai multe bunuri din casa si 60 de grame de aur, inclusiv un lantisor al fetitei, de care Rodica Miron avea grija contra cost. Sotul Georgetei Bolat a a