Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevul mutilat de proiectil, operat a doua oară la mâna stângă UPDATE

Publicat in Adevarul, marți 27 martie 2012 ·

Vasile Plugariu (15 ani), adolescentul rănit de explozia unui proiectil pe un câmp din Bălţaţi, a intrat marţi dimineaţă în sala de operaţii pentru a suferi încă o intervenţie chirurgicală la mâna stângă.

Ora 16.05 Adolescentul a ieşit din operaţie în urmă cu jumătate de oră, iar medicii spun că şi această a doua operaţie s-a finalizat cu succes.

Practic, astăzi băiatului i s-a recoltat piele dintr-o altă regiune a corpului şi s-a aplicat pe antebraţ şi mâna stângă, acolo unde şi-a pierdut tegumentul în explozie.Victima va mai fi supusă unei intervenţii chirurgicale.

„Lucrurile au decurs favorabil din punctul de vedere al chirurgului plastician. Mai necesită o refacere a câtorva tendoane, dar aceasta va fi realizată în funcţie de evoluţia pe care o are. Este stabil, a fost detubat“, spune doctorul Elena Hanganu, purtătoruld e cuvânt al Spitalului de Pediatrie „Sfânta Maria“ din Iaşi.

Ora 12.27 Băiatul care a rămas fără mâna dreaptă şi a suferit răni grave la mâna stânga este operat pentru a doua oară de o armată de medici. A intrat la ora 10.00 în sala de operaţii alături de chirurgi plasticieni şi chirurgi pediatri, iar operaţia va mai dura încă cel puţin două ore.

„Adolescentul suferă o a doua intervenţie chirurgicală la mâna stângă unde prezenta mai multe schije", spune doctorul Elena Hanganu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie „Sfânta Maria“ din Iaşi.

Profesorii elevilor mutilaţi de proiectil, în vizorul şefilor din educaţie

Vasile Plugariu a mai fost operat vinerea trecută de mai mulţi medici în zona abdomenului şi la mâna stângă.

Băiatul din Iaşi mutilat de un proiectil are „sindromul membrului fantomă“

Puștiul din Iași care a detonat un proiectil este internat la Terapie Intensivă FOTO

În continuare la Terapie Intensivă se află internat Ştefan Florea, celălalt adolescent rănit în ex

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 28 minute
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 45 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum o ora
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 3 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°