Grupul Agricover a înregistrat venituri de peste 920 milioane de lei, în creştere cu 48% faţă de 2010, arată un comunicat de presă trimis redacţiei.
Agricover raportează un indice de profit EBITDA de peste 44 milioane de lei în 2011, cu 40% mai mare decât în anul precedent.
"Agricover a realizat o creştere mai mare decât cea anticipată pentru 2011, ceea ce nu poate decât să ne bucure şi, în acelaşi timp, să ne stimuleze pentru viitor. Aceasta se datorează capacităţii de a anticipa şi de a răspunde corect cerinţelor partenerilor. În acelaşi timp este evident că acţionăm într-o zonă foarte importantă a economiei ce a avut creşteri excepţionale în 2011", a precizat Robert Arsene CEO al grupului Agricover.
F.A. Grupul Agricover a înregistrat venituri de peste 920 milioane de lei, în creştere cu 48% faţă de 2010, arată un comunicat de presă trimis redacţiei.

F.A.