Sunt convinsă că ceea ce va deconta PDL în alegeri nu vor fi măsurile de austeritate, ci exact corupţia instituţionalizată.
Bănuiam noi mai demult că până şi Sistemul de Achiziţii Publice (SEAP) e pus acolo mai mult de sanchi, ca să nu ne mai zică străinătatea că dăm chiar totul pe şpagă şi cu dedicaţie. Menit, pasămite, să pună reflectorul pe cheltuirea banului public, sistemul se dovedeşte doar o formulă ceva mai abilă pentru a obţine acelaşi rezultat: jaful. O haiducie pe invers: iei de la ăia mulţi, proşti şi necotizanţi la partid şi dai celor aleşi pe sprânceană şi deja testaţi. Nici nu e greu: clientela transpartinică nu moare şi nici nu se predă în faţa unui banal SEAP, în spatele căruia se află interesele majore ale politicienilor. Cei 50 de fericiţi câştigători, care şi-au tras crema licitaţiilor, aproximativ 20.000 de contracte cu valoare de peste 6 miliarde de euro anual, adică mai bine de jumătate din banii rulaţi prin SEAP, sunt aceiaşi, ca în pomelnicul dat la biserică: Tehnologica Radion, Spedition Umb, Strabag, Vega, TelDrum Alexandria din Teleorman. În 2 ani, au fost cheltuiţi prin această metodă 10 miliarde de euro, adică 40% din totalul cheltuielilor făcute de instituţii. Mult, puţin, doar bugetul şi găurile lui pot depune mărturie.
Dar farmecul discret al acestor achiziţii publice se află în partea care scapă licitaţiilor electronice, o zonă rezervată iniţiaţilor, oamenilor de suflet şi portofel, şi poartă numele de „negociere fără anunţ“ şi „negociere accelerată“. Aici încap, în devălmăşie, ce vrei şi, mai ales, ce nu vrei. Sumele fac să se cutremure de invidie fondul de pensii, pentru că e vorba de nici mai mult, nici mai puţin de 30 de miliarde de euro în 2 ani. Bănuţii au plecat direct din pixul şefilor de deconcentrate, agenţii, autorităţi locale şi centrale de tot soiul şi au fost folosiţi pentru achiziţionarea unor bunuri
