Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răzvan, 'omul Cupă'! Herea duce Rapidul aproape de prima finală după cinci ani: Vaslui - Rapid 0-1

Publicat in Pro Sport, miercuri 28 martie 2012 ·

Un Rapid venit cu tuburile de perfuzii, după trei înfrângeri la rând în campionat. Un Vaslui fără Sânmărtean, adică un pictor fără mâna care pune culoare florilor. Două echipe care ştiau că au de tras pentru finală măcar 180 de minute, dacă nu mai mult. Adică un îndemn la prudenţă şi organizare. Dar, când Răzvan Lucescu se află prin preajmă, aceste lucruri se subînţeleg. Părerea despre Inacio încă e în curs de formare, dar parcă nici portughezul nu e înnebunit după atac, doar a fost fundaş la Porto.

Puştiul Stanciu încă nu poate fi Sânmărtean. Ce puţin deocamdată. Adailton însă e altceva şi ratează prima ocazie devreme, în minutul 7. Un galben pentru Alexa în minutul 25 înseamnă că aprigului chirurg practic îi confişti bisturiul. Wesley a ieşit la rampă cu o pasă de profesor la Bello, dar marcatorul cu Dinamo a ratat acum. În final de repriză, două ratări imensei mari ale lui Fane Grigorie şi mai ales Surdu au îngheţat tribuna.

Întru vindecarea dependenţei de Sînmărtean şi de flancul stâng, Inacio l-a scos pe Stanciu şi l-a băgat pe Gheorghiu, post pe post. Pe fond de joc aspru, ritmul a rămas lent. Miza pe Adailton, care a tras periculos din lovitură liberă (57). Anderson, fundaşul ajuns mijlocaş, a enervat publicul, Răzvan şi-a scos finul, pe Surdu, şi a venit cu Teixeira. Wesley a mai ratat o dată (63). Deac şi-a încercat şi el norocul (68), dar tabela s-a clătinat în minutul 72, când Grigorie a plecat de lîngă Papp şi a fost faultat în careu de portarul Borjan. Herea a transformat penaltyul, cu trimitere spre finală. De ca şi cum ar fi fost mulţumit cu rezultatul, Inacio şi l-a ţinut pe Andreson în teren şi a plusat ofensiv cu defensivul Raul Costin. Aşa vrei să dai goluri, senor?

Iată echipele de start:

Vaslui:Borjan - Milanov, Papp, Farkaş, Paito - Anderson Oliveira, N'Doye - Stanciu, Wesley, Adailton - Yer

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 43 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 8 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

26°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°