Ministerul Educatiei a decis, cu trei luni inaintea inscrierilor, sa schimbe din nou regulile privind admiterea la facultate. Din vara lui 2012, aceasta se va realiza doar pe baza de examen organizat de universitati sau pe baza mediei de la examenul de Bacalaureat. Mediile obtinute de elevi in timpul liceului, care reprezentau chiar si 50% din media finala, nu mai sunt luate in calcul la admitere. Reprezentantii universitatilor au spus ca decizia este buna, dar ca a fost luata cu intarziere. Sursa imagine: antena3.ro.jpg
Noile prevederi sunt cuprinse in ordinul Ministerului Educatiei privind cadrul general de organizare si desfasurare a admiterii in ciclurile de studii universitare de licenta, de master si de doctorat pentru anul universitar 2012-2013. Ordinul publicat in Monitorul Oficial mai prevede ca examenul de admitere organizat de univeristai trebuie sa contina cel putin o proba scrisa. Deasemenea, se permite ca un student sa urmeze in acelasi timp cel mult doua facultati sau cel mult doua programe din cadrul aceleiasi facultati.
Elevii si Universitatile se plang ca ordinul vine cu intarziere
Atat elevii cat si universitatile au fost luati prin suprindere de noua regula privind admiterea la facultate, despre care afirma ca a venit cu intarziere. Unii elevi afirma ca s-ar fi pregatit altfel daca stiau din timp ca regulile se modifica si se plang ca s-au chinuit degaba sa “traga” la unele materii in timpul liceului.
Universitatile spun ca ideea este buna, dar a venit tarziu, dupa ce facultatile au stabilit deja modul in care se va face admiterea. "Exista o parte pozitiva si anume mediile ar fi putut sa varieze de la un liceu la celalalt nu neaparat reflectand in mod obiectiv calitatea absolventilor. Singura problema este ca anuntarea acestei modificari se face dincolo de termenul consacrat de 6 luni inaintea admiterii", a declarat pent