Compania Adrem Invest, desemnată să construiască o nouă centrală termică în municipiul Suceava, va începe lucrările la această investiţie în luna iunie, iar prima capacitate de producţie a agentului termic va funcţiona în mai 2013.
Corneliu Bodea, vicepreşedintele Adrem Invest, spune că pentru producerea agentului termic se va folosi biomasa, iar în sarcină, pentru completare, vor fi puse în funcţiune şi cazane care folosesc gazul natural.
Firma de inginerie industrială Adrem Invest Bucureşti a câştigat în primăvara anului 2011 licitaţia organizată de Primăria Suceava pentru construirea unei centrale termice în oraş şi înfiinţarea unei noi societăţi de termoficare. Primăria Suceava şi societatea Termica SA Suceava urmează să pună la dispoziţia firmei terenul şi utilităţile.