Efectul Frunzăverde. Aripa Blaga, întâlnire de urgenţă (Gândul) - Cea mai misterioasă privatizare a primăverii (Ziarul Financiar) - Unul din patru români are datorii (Jurnalul Naţional)
PDL, pe urmele PNŢCD. În Adevărul, Ion M Ioniţă consideră că “anunţata plecare a lui Sorin Frunzăverde din PDL nu face decât să arate situaţia gravă în care a ajuns partidul de guvernământ prăbuşit sub povara propriilor erori. Teza conform căreia PDL a scăzut în sondaje pentru că a luat măsuri de austeritate dure, dar absolut necesare este valabilă doar într-o mică măsură. În realitate, imaginea de partid corupt, clientelar şi preocupat doar să ofere contracte cu statul propriilor sponsori este piatra de moară care atârnă de gâtul PDL. “
Călătorie sprâncenată, Frunzăverde! îi urează Cristian Câmpeanu, de la România Liberă, pentru că, în opinia jurnalistului “Frunzăverde aparţine unei specii de politician care ar trebui să dispară… Plecarea lui Frunzăverde este un simptom că PDL nu are numai o problemă de selecţie a cadrelor, ci şi una de leadership. Actuala conducere nu pare să aibă nici capacitatea organizatorică, nici voinţa politică, nici claritatea morală şi nici tăria de caracter pentru a lua deciziile radicale care să revitalizeze partidul... O reformă internă autentică a PDL va trebui să aducă înlocuirea genului de politicieni de tip Frunzăverde cu o specie nouă, pentru care principiile, integritatea şi competenţa contează mai mult decât funcţiile, puterea şi accesul la resurse”
Gândul scrie despre Efectul Frunzăverde. Aripa Blaga, întâlnire de urgenţă. Mai mulţi lideri ai democrat liberalilor, în frunte cu preşedintele Senatului, Vasile Blaga, s-au întâlnit marţi seara într-o şedinţă restrânsă de urgenţă pentru a decide paşii de urmat după mutarea-surpriză a lui Frunzăverde, acest lucru fiind considerat semnalul unor dezertări masive din tabăra